Quantcast
Channel: eSky Blog
Viewing all articles
Browse latest Browse all 279

Ghidul tau pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2018

$
0
0

Fie ca esti un fan inrait al fotbalului, fie ca doar te pasioneaza competitiile sportive de mare anvergura, spectacolul Cupei Mondiale promite sa te delecteze! In perioada 14 iunie – 15 iulie, se desfasoara Campionatul Mondial de Fotbal, care are loc in 11 orase din Rusia. Premiera acestei editii: se introduce si arbitrajul video, o noutate tehnologica! Ti-am pregatit un ghid cu toate detaliile despre viza, ce poti vizita in orasele-gazda, programul meciurilor si oferte de zbor:

Despre vize si pasaportul de suporter (Fan ID)

Daca planuiesti sa vezi cel putin un meci in Rusia, trebuie sa tii cont de faptul ca trebuie sa ai, obligatoriu, un pasaport valid, viza de turist si asigurare medicala de calatorie. Viza de turist poate avea o valabilitate de pana la 30 de zile si poate fi emisa pentru intrare unica sau dubla. Pe langa taxele de 41 dolari (eliberarea vizei in 5-10 zile lucratoare) sau 82 dolari (timp de procesare: 1-3 zile), exista si o taxa de servicii de 25 Euro (TVA inclus), aplicabila cererilor de viza.

Pasaportul de suporter (Fan ID) este un document suplimentar, care permite fanilor cu bilete pentru meciurile Cupei Mondiale sa beneficieze de acces fara viza pe intreaga durata a competitiei, precum si pentru o perioada de 10 zile inainte si dupa campionat.

Atentie: doar biletele cumparate nu iti garanteaza accesul la meciuri, pasaportul de suporter fiind obligatoriu. De asemenea, pasaportul de suporter nu inlocuieste pasaportul normal, este necesar sa ai si un pasaport valid.

Beneficii: pe langa intrarile multiple in Rusia fara viza, acesta ofera gratuitate pentru calatoriile cu trenul intre orasele gazda ale CM 2018 si utilizarea gratuita a transportului public in aceste orase.

 Orase-gazda: ce e de vazut + programul meciurilor

Daca te-ai gandit mereu sa vizitezi Rusia, aceasta vara este cum nu se poate mai potrivita! Campionatul Mondial de Fotbal este gazduit de 11 orase din Rusia, orase care au beneficiat de imbunatatiri semnificative. Moscova, Sankt Petersburg, Kaliningrad, Saransk, Kazan, Nijni Novgorod, Samara, Rostov-pe-Don, Soci, Ekaterinburg si Volgograd te asteapta cu atractii turistice si spectacole sportive oferite de stelele fotbalului mondial!

1. MOSCOVA

CupaMondiala_Moscova_eSky

Incepem cu cel mai important oras – capitala Rusiei si gazda primului, dar si a ultimului meci, finala CM 2018. Moscova este un oras maiestuos, care impresioneaza prin istorie, arta si grandoare. Viziteaza Kremlinul si Piata Rosie, observa ramasitele istoriei comunismului care a marcat tara si, credincios sau nu, pregateste-te sa fii impresionat de arhitectura bisericilor ortodoxe, adevarate opere de arta (recomandam Catedrala Sfantul Vasile si Catedrala Hristos Mantuitorul). Nu uitam nici de Teatrul Bolsoi, Mausoleul lui Lenin, Muzeul Puskin sau GaleriaTretiakov.

Stadionul Olimpic Lujniki

14 iunie: Rusia – Arabia Saudita (ora 18:00)

17 iunie: Germania – Mexico (ora 18:00)

20 iunie: Portugalia – Maroc (ora 15:00)

26 iunie: Danemarca – Franta (ora 17:00)

1 iulie (optimi): echipa castigatoare din Grupa B + a doua echipa calificata din Grupa A (ora 17:00)

11 iulie (semifinala): ora 21:00

15 iulie (finala): ora 18:00

Stadionul Spartak (Otkritie Arena)

16 iunie: Argentina – Islanda (ora 16:00)

19 iunie: Polonia – Senegal (ora 18:00)

23 iunie: Belgia – Tunisia (ora 15:00)

27 iunie: Serbia – Brazilia (ora 21:00)

3 iulie (optimi): echipa castigatoare din grupa H + a doua echipa calificata din Grupa G (ora 21:00)

2. SANKT PETERSBURG

CupaMondiala_Sankt Petersburg_eSky

Supranumita Venetia Nordului datorita raului Neva si a canalelor numeroase, fosta capitala a Imperiului Tarist este definitia grandorii si a spiritului revolutionar. Bulevardele lungi si drepte, gradinile si parcurile numeroase, arhitectura monumentala si viata culturala bogata sunt cele care adauga sarea si piperul in anatomia orasului fondat de tarul Petru cel Mare. Viziteaza Muzeul Ermitaj si Palatul de Iarna, Fortareata Petru si Pavel, Piata Palatului, Muzeul Rus, Catedrala Sfantul Isaac si Biserica Mantuitorului si inchiriaza o barca pentru o plimbare memorabila pe canalele elegante ale orasului.

Stadionul Sankt Petersburg (Krestovsky)

15 iunie: Maroc – Iran (ora 18:00)

19 iunie: Rusia – Egipt (ora 21:00)

22 iunie: Brazilia – Costa Rica (ora 15:00)

26 iunie: Nigeria – Argentina (ora 20:00)

3 iulie (optimi): echipa castigatoare din Grupa F + a doua echipa calificata din Grupa E (ora 17:00)

10 iulie (semifinala): ora 20:00

14 iulie (finala mica): ora 16:00

3. KALININGRAD

CupaMondiala_Kaliningrad_eSky

Kaliningrad este orasul lui Kant si fosta capitala a Prusiei de Est, un oras cu o istorie incarcata si tragica. In prezent este o enclava ruseasca, separata de Rusia si inconjurata de Polonia si Lituania, cu deschidere la Marea Baltica. Dupa cucerirea orasului, sovieticii au implementat o politica de rusificare, iar populatia ramasa a fost nevoita sa adopte obiceiurile rusesti. Cu toate acestea, aerul burghez al germanilor a persistat, iar orasul a fost refacut aproape in intregime. Viziteaza Muzeul Immanuel Kant de pe insula Kneiphof, Muzeul Kaliningrad Amber din turnul Dohna, Muzeul Oceanului Mondial de pe malul raului Pregel, Catedrala Konigsberg sau plajele din apropiere si centrele balneare cu traditie din oras.

Stadionul Kaliningrad (Arena Baltika)

16 iunie: Croatia – Nigeria (ora 22:00)

22 iunie: Serbia – Elvetia (ora 21:00)

25 iunie: Spania – Maroc (ora 20:00)

28 iunie: Marea Britanie – Belgia (ora 20:00)

4. SARANSK

CupaMondiala_Saransk_eSky

Saransk este un orasel micut, capitala Republicii Mordavia, despre care se vehiculeaza ca l-a inspirat pe Tolkien in crearea Mordorului din trilogia Stapanul Inelelor. Incearca aici bucataria locala, bucura-te de spatiile verzi numeroase si, bineinteles, nu rata o vizita la superba catedrala Sf. Teodor Ushakov.

Mordovia Arena

16 iunie: Peru – Danemarca (ora 19:00)

19 iunie: Columbia – Japonia (ora 15:00)

25 iunie: Iran – Portugalia (ora 20:00)

28 iunie: Panama – Tunisia (ora 20:00)

5. KAZAN

CupaMondiala_Kazan_eSky

Capitala Republicii Tatarstan, Kazan poate fi denumit si Istanbulul fluviului Volga datorita imbinarii exotice de cultura europeana si asiatica. Este cel mai important centru al culturii tatare, dar nationalismul nu este unul radical, astfel incat orasul este unul numai bun de explorat. Citadela Kremlin din oras este inclusa in patrimoniul mondial UNESCO, iar bisericile si moscheile din Kazan sunt un deliciu arhitectural.

Kazan Arena

16 iunie: Franta – Australia (ora 13:00)

20 iunie: Iran – Spania (ora 21:00)

24 iunie: Polonia – Columbia (ora 21:00)

27 iunie: Coreea de Sud – Germania (ora 17:00)

30 iunie (optimi): echipa castigatoare din Grupa C + a doua echipa calificata din Grupa D (ora 17:00)

6 iulie (sferturi): ora 21:00

6. NIJNI NOVGOROD

CupaMondiala_Nijni Novgorod_eSky

Unul dintre cele mai mari orase din Rusia, Nijni Novgorod, se afla la confluenta raurilor Volga si Oka si este orasul natal al scriitorului si activistului politic Maxim Gorki. Viziteaza impunatorul complex fortificat al Kremlinului, descopera urmele orasului medieval care a fost unul dintre cele mai mari centre cultural-artistice ale Europei si nu rata Catedrala Sfanta Sofia, cea mai veche biserica ruseasca din piatra.

Stadionul Nijni Novgorod

18 iunie: Suedia – Coreea de Sud (ora 15:00)

21 iunie: Argentina – Croatia (ora 21:00)

24 iunie: Marea Britanie – Panama (ora 15:00)

27 iunie: Elvetia – Costa Rica (ora 21:00)

1 iulie (optimi): echipa castigatoare din Grupa D + a doua echipa calificata din Grupa C (ora 21:00)

6 iulie (sferturi): ora 17:00

7. SAMARA

CupaMondiala_Samara_eSky

Orasul-port de pe fluviul Volga, Samara este un punct foarte important pentru conexiunile feroviare, aeriene si pentru transportul fluvial. Ce poti vizita aici? Buncarul lui Stalin, Piata Gloriei, Muzeul de Arta, Muzeul de Istorie Alabin, iar in apropiere se afla orasul Togliatti, locul de origine al autoturismelor Lada.

Stadionul Samara (Cosmos Arena)

17 iunie: Costa Rica – Serbia (ora 15:00)

21 iunie: Danemarca – Australia (ora 18:00)

25 iunie: Uruguay – Rusia (ora 17:00)

28 iunie: Senegal – Columbia (ora 17:00)

2 iulie (optimi): echipa castigatoare din Grupa E + a doua echipa calificata din Grupa F (ora 17:00)

7 iulie (sferturi): ora 16:00

8. ROSTOV-PE-DON

CupaMondiala_Rostov-pe-Don_eSky

Dupa cum ii spune si numele, metropola se afla pe raul Don si este un punct important pentru regiunea Caucazului de Nord, regiunea istorica a culturii cazace. In prezent, Rostov este unul dintre cele mai cosmopolite orase din Rusia. Viziteaza centrul vechi al orasului pentru a descoperi atmosfera Rusiei Tariste si nu rata momunentalele piete sau parcuri inverzite.

Rostov Arena

17 iunie: Brazilia – Elvetia (ora 21:00)

20 iunie: Uruguay – Arabia Saudita (ora 18:00)

23 iunie: Coreea de Sud – Mexic (ora 18:00)

26 iunie: Islanda – Croatia (ora 21:00)

2 iulie (optimi): echipa castigatoare din Grupa G + a doua echipa calificata din Grupa H (ora 21:00)

9. SOCI

CupaMondiala_Soci_eSky

Faimos pentru gazduirea Jocurilor Olimpice de Iarna din 2014, Soci este un oras cu deschidere la Marea Neagra, supranumita Riviera Ruseasca. Aici te poti bucura de plajele Marii Negre si apusurile superbe, poti sa te aventurezi in imprejurimi pentru a vedea somptuoasele cascade si poti sa te bucuri de climatul subtropical,  Soci fiind unul dintre cele mai placute orase rusesti de vizitat chiar si pe timpul iernii.

Stadionul Olimpic Fist

15 iunie: Portugalia – Spania (ora 21:00)

18 iunie: Belgia – Panama (ora 18:00)

23 iunie: Germania – Suedia (ora 21:00)

26 iunie: Australia – Peru (ora 17:00)

30 iunie (optimi): echipa castigatoare din Grupa A + a doua echipa calificata din Grupa B (ora 21:00)

7 iulie (sferturi): ora 21:00

10. EKATERINBURG

CupaMondiala_Ekaterinburg_eSky

Singurul oras din partea asiatica a Rusiei care va gazdui meciurile CM 2018, Ekaterinburg este un oras important in economia Rusiei si este locul de nastere al lui Boris Eltin, primul presedinte al Federatiei Ruse. Daca ai in plan si explorarea Muntilor Urali, acesta este orasul de unde trebuie sa pornesti, pozitia sa fiind strategica, in partea estica a acestora.

Stadionul Central (Ekaterinburg Arena)

15 iunie: Egipt – Uruguay (ora 15:00)

21 iunie: Franta – Peru (ora 15:00)

24 iunie: Japonia – Senegal (ora 18:00)

27 iunie: Mexic – Suedia (ora 17:00)

11. VOLGOGRAD

CupaMondiala_Volgograd_eSky

Volgograd, cunoscut in trecut drept Stalingrad („Orasul lui Stalin”), este unul de importanta majora pentru pasionatii de istorie. Aici a avut loc faimoasa batalie din 1942-1943, atunci cand germanii nu s-au mai intors victoriosi, iar soarta celui de-Al Doilea Razboi Mondial s-a schimbat decisiv prin infrangerea ulterioara a Germaniei Naziste. Datorita acestei victorii, Volgograd a fost refacut intr-un stil arhitectural care sa aminteasca de acest succes si de grandoarea lui Stalin (monumentul Patria Mama este unul dintre simbolurile grandioase ale orasului).

Volgograd Arena

18 iunie: Tunisia – Marea Britanie (ora 21:00)

22 iunie: Nigeria – Islanda (ora 18:00)

25 iunie: Arabia Saudita – Egipt (ora 17:00)

28 iunie: Japonia – Polonia (ora 17:00)

Unde poti vedea Cupa Mondiala?

Daca ramai in tara, postul national (TVR 1 si TVR HD) este singurul care va difuza meciurile Campionatului Mondial de Fotbal. Daca ai dor de duca, colegii de la rezervari iti stau la dispozitie – poți sa iei legatura cu ei pe pagina de Facebook, la numarul 031 100 50 50 sau completand formularul de rezervare de pe site. P.S. Nu uita de asigurarea medicala obligatorie!

Vreau oferte zbor Rusia   Vreau asigurare de calatorie   


Viewing all articles
Browse latest Browse all 279

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48