Călătoriile sunt o oportunitate nu numai de a descoperi locuri noi, de a cunoaște culturi diferite, ci și de a gusta viața – la propriu și la figurat. Nu-ţi poţi imagina un city break fără să te bucuri de mâncare şi fără să ȋncerci specialităţile locale? Avem pentru tine două destinații care se potrivesc perfect – Bologna și Barcelona. Deși atât de diferite, sunt la fel de gustoase!
Nu există bucătărie italiană clasică fără mâncărurile tradiționale din regiunea Emilia-Romagna. Nu se poate vorbi despre delicatesele spaniole fără cele servite în capitala catalană. Ai ȋn plan un city break culinar savuros şi ieftin, dar plin de aventură? La fel de importante ca vizitarea monumentelor sunt și relaxarea ȋn cafenele şi restaurante, plimbările de la o piață la un bar sau de la o gelaterie la o cramă? Alege Barcelona sau Bologna. Aceste destinații sunt unele dintre cele mai gustoase și mai ieftine din Europa!
City break în Barcelona – din dragoste pentru mâncare
Colorată, zgomotoasă, plină de contraste, Barcelona este una dintre cele mai populare destinații pentru un city break. Îţi doreşti să scapi măcar pentru scurt timp de ploaia de toamnă sau de frigul de dinaintea iernii? Cumpără un bilet de avion și porneşte într-o aventură culinară! Aici vei găsi La Rambla plină de agitaţie, operele fanteziste ale lui Gaudi, piața plină de culori şi arome La Boqueria, stadionul FC Barcelona, plaje pline de viață, locuri perfecte pentru fotografii și cele mai animate pub-uri din această parte a Spaniei. Ce și unde să mănânci în Barcelona? Ce să ȋncerci mai ȋntâi? Ce arome sunt tipice pentru capitala catalană?
Ce să mănânci în Barcelona? Cele mai bune specialități
Barcelonezilor le place să sărbătorească. Fiecare ocazie este bună pentru a lua masa împreună. Aşadar, cu ce să ȋncepi în Barcelona? Încearcă pentru ȋnceput delicatesele pe care le poţi găsi la standurile unuia dintre cele aproape 40 de târguri ale orașului sau pe străzile principale. Te poți delecta cu chorizo, cârnați fuet și șuncă serrano, marisco (fructe de mare) prăjite, anșoa marinate (boquerones en vinagre) sau prăjite (boquerones fritos). Dintre mâncărurile rapide, nu uita de pimientos de padrón (ardei la grătar cu sare grunjoasă), croquetas de bacalao sau de jamón (crochete cu șuncă sau cod prăjite).
Să fii în Barcelona și să nu mergi la un bar de tapas este ca și cum ai fi ȋn Bucureşti şi nu ai vedea Casa Poporului. Ce tapas să alegi? Cu siguranță poţi ȋncepe cu patatas bravas picante (cartofi prăjiți în sos de ardei și roșii), tortilla da patatas (omletă cu cartofi prăjiți și ceapă), la bomba (crochete de cartofi cu sos aioli alb și roșu picant) sau pan con tomate (o baghetă cu ulei de măsline și pastă de roșii). La sfârșitul iernii poți cumpăra pe străzi calçot, o ceapă verde la grătar cu sos romesco dulce de migdale, alune și ardei nyora.
Ce servim la cină ȋn Barcelona?
Paella este o mâncare delicioasă pe care trebuie să o încerce orice turist gurmand care vizitează Barcelona. Deși acest fel de mâncare provine din Valencia și a fost servit inițial cu fasole și carne, locuitorii capitalei catalane îl consideră acum specialitatea lor și o mâncare importantă ȋn cultura spaniolă. Paella tradiţională ȋn Barcelona are orez şi fructe de mare, dar restaurantele oferă și versiuni cu pui, iepure sau legume. Nu uita – o porție într-o tigaie mare este de obicei pentru cel puțin două persoane! Nu-ţi place orezul? Atunci alege fideua – paste cu fructe de mare care se prăjesc în acelaşi tip de tigaie ca și paella.
Vegetarienii și veganii pot comanda o escalivada, o salată catalană cu ardei și vinete prăjite, ceapă, ulei de măsline și usturoi proaspăt. La desert alege crema Catalana, o versiune catalană a creme brûlée, iar într-o cafenea sau la o tarabă pe stradă alege churros ȋnmuiaţi ȋn ciocolată fierbinte. Ce să bei în Barcelona? La micul dejun și în jurul prânzului, cafea – solo, cortado sau con leche. La cină și tapas – vinuri spumante tipice Barcelonei, precum Cava, bineȋnţeles. Îţi plac vinurile clasice albe sau roșii? Cartierul este plin de crame şi vinoteci!
Unde să mănânci în Barcelona?
Te ȋntrebi dacă nu cumva un city break culinar ȋn Barcelona ar putea să ȋţi afecteze bugetul? Răspunsul este nu, atâta timp cât știi unde să găseşti locuri ieftine cu mâncare bună. Localurile autentice în care mănâncă de regulă locuitorii oraşului sunt perfecte în acest sens. În apropiere de La Rambla se află baruri studențești, precum Estudiantil care are prețuri decente, gusturi bune şi tapas excelente. Alte locuri recomandate sunt La Cala Barcelonetta, Bar Xapako și Dona Rosa.
Pentru gusturi mai fine, mergi la Con Gracia sau la Santa Rita Experience. Cât costă un prânz în Barcelona? Prețurile încep de la 14-15 euro pentru menú del día (două feluri de mâncare, desert și cafea). Cât costă paella în Barcelona? Prețurile pornesc de la 25 de euro de persoană, dar media este de 35-50 de euro. Restaurantele Bodega Joan, The Paella Club și Xiringuito Escribà sunt printre cele mai bune atunci când vine vorba de paella.
Bilete de avion spre Barcelona Cazare în Barcelona
City break ȋn Bologna? Cât se poate de gustos!
Emilia-Romagna, a cărei capitală este Bologna, e considerată una dintre cele mai gustoase regiuni nu numai din Italia, ci din întreaga Europă. În clădirile istorice, scăldate în nuanțe de siena, se pregătesc cu dragoste pastele delicioase şi aromate precum tagiatelle, tortellini, ravioli și tortelloni. Podgoriile din ȋmprejurimi se mândresc cu spumantul Lambrusco rose, iar fabricile de brânzeturi se mândresc cu parmezanul original. Zona Bologna este renumită şi pentru oțetul balsamic, maşinile Ferrari și dragostea pentru artă. Visezi la o aventură culinară în stil italian? Cumpără un bilet de avion spre Bologna și ȋncepe să te bucuri de viață în stilul dolce far niente.
Ce să mănânci în Bologna? Cel mai delicios oraș din Italia!
City break-ul culinar în Bologna este o experiență uimitoare pentru toate simțurile. Peste tot vei găsi mâncare delicioasă preparată cu cele mai bune ingrediente. Visezi la o porţie de paste care ȋţi lasă gura apă? Răspunsul este tagliatelle con ragù alla bolognese. Alte recomandări ale orașului includ lasagna verdi al forno cu spanac și carne sau tortellini in brodo, adică găluște cu carne servite în sos de bulion cu brânză parmigianno regianno rasă. Iubitorii de carne sunt ȋncurajaţi să ȋncerce cotletul de vițel ȋn sos de smântână cu parmezan și adesea cu trufe sau cotoletta alla bolognese.
Din fericire, pe lângă felurile de mâncare pline cu carne, veți găsi și opțiuni vegetariene, precum ravioli di ricotta con burro e salvia (ravioli cu umplutură de ricotta și sos de unt prăjit și salvie) sau friggione – sos de ceapă și roșii fierte îndelung. La cafea nu uita să încerci produse de patiserie tipic bolognese, cum ar fi prăjiturile pinza bolognese sau croissantele raviole bolognesi – ambele cu marmeladă preparată local. Ce să bei în Bologna? De preferat vinul! În zonă se produc pignoletto colli bolognesi, trebbiano și sangiovese.
Unde se mănâncă cel mai bine în Bologna?
Plănuiești un zbor spre Italia și nu știi unde să mănânci tortellini în Bologna? Noi știm cele mai bune adrese! Prețuri rezonabile și porții mari de mâncare poți găsi, de exemplu, la Osteria al 15, precum și la standurile de la Mercato di Mezzo și Mercato delle Erbe. Osteria dell’Orsa, Trattoria Da Me, precum și Osteria del Sole și Trattoria di Via Serra ȋţi vor garanta gusturi de neuitat ȋntr-o farfurie cu paste.
Cât costă prânzul în Bologna? Depinde de tipul de restaurant. Mâncărurile rapide precum panino con mortadella şi burratina di bufala sau fistic sunt disponibile de la doar câțiva euro la care se adaugă un pahar de vin pentru aproximativ 2.5-3 euro. Meniul zilei ȋncepe de la 12-15 euro de persoană pentru două feluri de mâncare, desert și cafea. În trattorias poți alege preparate din paste pentru aproximativ 10 euro. După fiecare masă ȋn Bologna, nu uita de coperto – bacșișul obligatoriu, mai ales dacă masa a fost delicioasă.
Bilete de avion spre Bologna Cazare în Bologna
The post Cafea ȋn Bologna sau Cava ȋn Barcelona? City break pe un traseu culinar! first appeared on eSky Blog.