Când te gândeşti la o vacanță în Spania, ȋţi imaginezi stațiunile zgomotoase şi pline de turişti de pe litoral? Dacă eşti în căutare de distracție și liniște în același timp, alege Costa Brava. Această destinație este una dintre favoritele locuitorilor din Barcelona datorită peisajelor care îți taie respirația, orașelor pline de muzică, satelor liniștite de pescari, bucătăriei locale delicioase și atmosferei artistice. Fă cunoștință cu diferitele părţi ale Cataloniei prin intermediul divertismentului, al artei, bucătăriei și peisajelor uimitoare. Costa Brava este, pentru mulți, cea mai frumoasă regiune de coastă din Spania. O asociezi în principal cu stațiunile și hotelurile aglomerate? S-ar putea să te ȋnşeli! Numele spaniol al regiunii înseamnă „coastă sălbatică” şi încă mai poți găsi această fostă sălbăticie în afara principalelor stațiuni turistice. Descoperă diversele atracții și peisajele naturale din acest loc unic. Vrem să ȋţi arătăm Girona, Triunghiul lui Dali, Blanes și Camí de Ronda.
Girona – plină de surprize
Cu toate că Girona, situat în inima Cataluniei, este cel mai mare oraș de pe Costa Brava, mulți oameni nu îi văd potențialul turistic. După sosirea ȋn aeroport, aceștia se îndreaptă rapid spre stațiunile din apropiere sau spre Barcelona. Dacă vizitezi Catalonia, nu face aceeași greșeală. Girona are multe de oferit! Partea sa medievală, Força Vella, este un loc excelent pentru plimbări uşoare și constituie cadrul perfect pentru filme istorice. Legendarul serial Game of Thrones și filmul Perfume au fost filmate aici. Nu poţi rata catedrala gotică Santa María de Girona cu naosul său masiv, fațada barocă, scările monumentale, turnurile înalte și vitraliile maiestuoase. De asemenea, trebuie să vizitezi băile arabe medievale care păstrează prezența maurilor în aceste locuri.
O vizită în acest oraș mic și plin de viață înseamnă să încerci mâncăruri delicioase. Vei găsi aici unul dintre cele mai bune restaurante din lume: El Celler de Can Roca. Nu uita să faci rezervare! Dacă preferi o atmosferă mai relaxată, trebuie doar să arunci o privire în jur. Aproape la fiecare colț și în fiecare piață (precum Sant Feliu) vei găsi restaurante care servesc mâncăruri din toată lumea și baruri tradiționale cu tapas. Cartierul evreiesc din Girona, aflat între străzile Sant Llorenc și Forca, este un loc pe care trebuie să-l vezi. Nu uita să vizitezi și râul Onyar. Nu trebuie decât să te plimbi de-a lungul podurilor pentru a vedea fațadele colorate ale clădirilor „aplecate” peste apă. Pentru o priveliște uluitoare, urcă pe zidurile orașului vechi și nu uita să iei cu tine aparatul de fotografiat sau telefonul ca să surprinzi linia orizontului din Girona.
Triunghiul lui Dali
Salvador Dalí, celebrul pictor suprarealist din Barcelona, a lăsat numeroase urme ale artei sale ȋn Costa Brava. Chiar dacă nu te interesează arta și nu plănuieşti să vizitezi muzee în timpul vacanței, vei întâlni cu siguranță numeroase opere de artă ale lui Dalí în unele părți ale coastei. La urma urmei, este imposibil să nu observi… ouă uriașe pe acoperișul unei clădiri. Acestea sunt simbolurile vieții și ale ȋnceputului, ambele atât de importante pentru artist. Le poți vedea pe clădirea muzeului ridicat ȋn cinstea celebrului pictor, situat în satul în care Dali s-a născut și a fost îngropat. Este interesant că muzeul a fost înființat în anii 1960 în clădirea fostului teatru al orașului, în timpul vieții lui Dali și sub supravegherea sa. Vizitarea acestui loc este o experiență cu adevărat suprarealistă. Cea mai cunoscută cameră este Face of Mae West, unde pe unul dintre pereți a fost pictat chipul celebrei actrițe americane. Dacă vrei să vizitezi acest muzeu neobișnuit, cel mai bine este să rezervi un bilet online.
Port Lligat, aflat la câțiva kilometri de Cap de Creus, este o altă locație care păstrează urmele artistului. Acesta este locul de reședință al lui Salvador și al soției sale, Gala. Este o combinație a mai multor clădiri care au existat ȋn trecut. În acest mic muzeu vei găsi mobilier și decorațiuni păstrate din perioada în care artistul a locuit aici. Doar 10 persoane pot vizita proprietatea în același timp, așa că merită să cumperi bilete în avans. După vizită, îndreaptă-te spre centrul orașului Cadaqués, cu case vopsite în alb și acoperișuri roșii. În oricare dintre baruri poţi încerca mâncăruri catalane care combină peștele și fructele de mare cu carnea. De asemenea, te poți relaxa pe mica plajă cu peisaje minunate. Când vorbim despre Triunghiul lui Dali, trebuie să menționăm orașul medieval Púbol. Pictorul a cumpărat castelul local și i l-a dăruit soției sale. Fă o plimbare prin grădinile din jur pentru a vedea sculptura neobișnuită a unui elefant cu picioare lungi printre copacii exotici.
O oază verde ȋn Blanes
Costa Brava este populară şi pentru flora bogată. Există mai multe grădini botanice pe stâncile orașului pescăresc Blanes. Acolo vei vedea nu numai specii de plante termofile bine îngrijite, ci și peisaje remarcabile ale Mediteranei și ale coastei sale sălbatice. Aproape de centrul orașului, pe o stâncă, se află Jardí Botànic Marimurtra – una dintre cele mai frumoase grădini botanice din Europa. Carl Faust a fondat-o în anii 1920. Numele provine de la mare și de la mirtul care crește ȋn mod natural în zonă. Grădina este împărțită pe categorii şi cuprinde 6.000 de specii de plante din întreaga lume, inclusiv din Africa de Sud, Mexic și Insulele Canare.
Ce altceva? Îţi recomandăm cu căldură punctul de belvedere Mirador de Ramon Margalef, numit după faimosul biolog și ecologist catalan. Cala Bona, o plajă liniștită cu nisip și pietriș, merită, de asemenea, o vizită. Alte grădini botanice din apropiere sunt Jardí Botànic Tropical Paratge Pinya de Rosa, renumită pentru colecția de cactuși, și Jardins de Santa Clotilde, cu o panoramă uluitoare a mării. Blanes în sine este locul perfect pentru a ȋncerca specialități catalane. În restaurantele din centru, dar și în piețele în aer liber, vei găsi pește și fructe de mare, legume ferme și coapte și vin spumant de cava.
Traseul pitoresc Camí de Ronda
Știai că regiunea Costa Brava poate fi parcursă pe jos de la sud la nord și înapoi? Acest lucru este posibil datorită Camí de Ronda, un traseu pitoresc a cărui istorie datează din secolul al XIX-lea. Pe atunci, rutele de contrabandă treceau printre aceste zone vii dintre satele de pescari. Ofițeri ai Gărzii Civile și ai Carabineros obișnuiau să urmărească infractorii pe aici. Astăzi, traseul este o alternativă pentru turiștii care nu vor să petreacă timpul doar pe una dintre plajele de pe Costa Brava. Plimbarea pe Camí de Ronda ȋţi va oferi ocazia să cunoşti mai bine regiunea, să vezi peisaje spectaculoase și să te relaxezi în golfulețele cu apă cristalină. În fiecare zi, traseul ajunge în sate mici cu cazare de diferite standarde, restaurante și puncte de belvedere.
Există două trasee la alegere – unul liniar de-a lungul coastei, de 43 de kilometri, şi un traseu circular în interior, de 140 de kilometri. Primul ar trebui să dureze două-trei zile de drumeție ușoară și poate fi parcurs și cu copiii. Al doilea traseu este o provocare de o săptămână și, prin urmare, ales mult mai rar. Dacă nu doreşti să faci întregul traseu liniar, puteți face o scurtă plimbare între satele Sant Feliu de Guíxols și Begur.
Dacă eşti în căutarea liniștii și a sălbăticiei pentru care Costa Brava este încă renumită, vizitează golfurile Molí și Maset, precum și plajele Sant Pol, La Fosca, Castell și Sa Conca. Orașele de la malul mării, precum Platja d´Aro, sunt, de asemenea, impresionante. Dacă începi traseul în Sant Antoni de Calonge, pregăteşte-te pentru o drumeție solicitantă pe o potecă îngustă în vârful unei stânci, dar și pentru priveliști uimitoare. Nu uita să iei cu tine aparatul foto!
Te-am convins că regiunea Costa Brava nu înseamnă doar distracția din stațiuni, ci și liniștea plajelor sălbatice, priveliști uimitoare și bucătărie catalană delicioasă ȋn satele de pescari?
Bilete de avion spre Barcelona Hoteluri în Girona
The post Latura secretă a regiunii Costa Brava first appeared on eSky Blog.