Andrei Lasc este omul din spatele mai multor proiecte creative (Poevie, Cu substrat) si, mai nou, este autorul unui jurnal de calatorie, o carte scrisa din suflet pentru suflet: 07:07 – cu sufletul in est. Afla-i povestea din randurile de mai jos:
Spune-ne putin mai multe despre calatoriile tale. Cum iti organizezi viata de nomad digital?
Incep cu disclaimerul ca nu ma simt neaparat nomad, dar cumulat calatoresc cam 3-4 luni pe an. De cele mai multe ori am doar o intentie sau o ambitie care orbiteaza in jurul meu un timp. De exemplu acum vreau sa ajung in Mexic si in Peru, dar stiu ca inca nu-i momentul, asa ca mai las ideea sa orbiteze.
La nivel de organizare a jobului, pentru ca-s freelancer, pot lucra de oriunde am net si priza. Am grija sa-mi anunt clientii cam cu 2-3 saptamani inainte ca urmeaza sa raspund mai greu la mailuri.
La nivel de organizare a calatoriilor, de regula citesc ce e de vizitat in locul in care merg, dar fara sa-mi fac un plan minutios (imi place sa ma abat de la traseu, asa ca doar imi pun pin points pe harta cu locuri sau parcuri sau localuri unde vreau sa ajung).
Care a fost prima tara straina vizitata? Cand ti-ai dat seama ca iti place sa calatoresti si ca vrei sa faci ceva mai mult decat sa fii un simplu turist si sa calatoresti atat de mult si pe perioade indelungate?
Prima tara pe care am vizitat-o a fost Grecia, undeva prin clasa a 8-a, cu parintii. A fost un tur dintr-ala cu autocarul, vreo 13 zile (da, am parinti misto). Cred ca microbul asta era deja instalat, pentru ca si parintii au calatorit cand eram super mic. Iar stilul de calatorit a evoluat o data cu mine. Sau eu am crescut o data cu el: la inceput eram la fel de turist ca toti turistii – city break-uri prin Europa, multe poze, vazut toate obiectivele populare, mancat in locurile recomandate de altii.
Apoi am mers singur 10 zile in Porto, fara un plan anume. Atunci am descoperit ce misto e sa ma pierd pe stradute neturistice si sa mananc unde mananca localnicii.
Apoi am plecat (aproape) singur 5 saptamani in Bali si Kuala Lumpur. Si de acolo am inceput sa calatoresc in stilul asta, mai nomad, cu perioade mai lungi, explorand zone mai putin turistice, mancand in locuri unde nimeni nu vorbeste engleza. (Inca mai merg in city break-uri, mai rar, dar au si ele farmecul lor).
Ai tot calatorit prin Asia, ai si scris o carte despre asta. De ce Asia si ce ne poti recomanda acolo?
Am avut de mic o curiozitate pentru alte culturi – bunica-mea imi citea despre tibetani, tata imi zicea despre amerindieni si tot asa. Plus ca, prin 2015 tocmai devenea la moda Bali. Asa ca am plecat intai pe acolo.
In Asia, oriunde ai merge, iti recomand sa vezi si lucrurile turistice, dar sa mergi si pe stradutele mai putin populare, ca sa vezi si vibe-ul local, nu doar pe cel turistic. Cum fac asta de obicei: merg pe strazile paralele cu bulevardul turistic. In felul asta nu-s super departe de „safe zone”, dar pot sa vad un pic din cum traiesc localnicii de fapt.
Iar pentru cei care vor urmatorul nivel: mananca ceva de pe strada (nu de pe jos, ci de la o taraba). Incepe cu ceva prajit sau fiert, ca sa nu risti dureri de stomac. Mancarea locala e jumatate din calatorie pentru mine (dar aleasa cu cap, si cu ceva probiotice luate inainte de plecarea in calatorie). Regula cu mancarea, cel putin la inceput e: fry it, boil it, peel it or forget about it.
Care a fost trigger-ul pentru a scrie acest proiect ambitios – de a scrie o carte inspirata de calatoriile tale?
07:07 – cu sufletul in est e un jurnal de calatorie (interioara si exterioara), ce citesti in carte e real (deci nu-i chiar inspirat, cat copiat din realitate). O parte din trigger a fost reactia prietenilor la ce le povesteam. Pe de alta parte, la un nivel mai profund un pic, e o carte despre cum am crescut emotional si cum m-am intalnit pe drum cu propriile frici.
Si, povestind cu oameni si despre latura personala a cautarilor mele, mi-am dat seama ca mai sunt si altii care au simtit sau au trecut prin ce am trecut eu. Asa ca e si un fel de radiografie emotionala a mea, cu mesajul ca „e ok, nu esti singur si nu esti singurul”.
Care a fost cea mai mare provocare pe care ai intampinat-o in legatura cu acest proiect?
Cartea e publicata independent, iar asta a insemnat sa gandesc (si sa fac) mare parte din ea singur, lucru care mi-a placut super mult, dar care a fost si suuuper complicat pe alocuri (mai ales emotional).
De exemplu, cartea e scrisa la prezent si nu are dialog, lucru care, in mod normal, nu-i corect din punct de vedere literar. Stiam ca imi asum un risc facand asta, dar intuitia zicea ca e ok. Asa ca am avut de calmat teama de a da fail.
Alt exemplu a fost campania de crowdfunding prin care oamenii au comandat cartea in avans. A fost o lectie de cerut ajutorul, pentru un om care e obisnuit sa faca totul singur. Iti dai seama ca asta a venit cu intrebari existentiale: oare nu mai sunt suficient de bun, oare chiar nu pot singur, oare sunt slab daca cer ajutor?
Si un lucru care inca imi da fiori e sa zic „da, eu am scris-o”. Ma fastacesc un pic.
Ce sfaturi poti oferi pentru cei care vor sa scrie o carte despre calatorii?
Sa se intrebe de ce. De ce o scriu, de ce sub forma asta, de ce despre orasele sau momentele astea si nu despre altele (pentru ca, cel mai probabil vor avea de ales). O data ce si-au raspuns sincer, sa se tina de treaba. Am avut vreo 30 de weekenduri in care am refuzat sa ies in oras sau sa merg la mare pentru ca scriam si editam cartea.
Daca chiar vrei sa scrii o carte (si presupun ca nu asta ti-e jobul), tre’ sa ti-o asumi. Si vor fi zile cand n-o sa ai chef, inspiratie, energie (si alte scuze) ca sa scrii. Alea-s momentele definitorii, nu ziua lansarii. Toate zilele si momentele alea mici in care te tii de ce ti-ai promis, oricat de tentant ar fi sa „iei o mica pauza”. We are the choices we make.
Care a fost destinatia care te-a surprins cel mai mult in calatoriile tale si care este destinatia ta preferata, in care ai reveni iar si iar?
Uf, asta e grea. M-a surprins Vietnam, ba nu, Nepal, ba nu, Kuala Lumpur. Ai prins poanta. Fiecare loc are un ceva care te surprinde (ne)placut. E doar o chestiune de alegere: sa ai ochii deschisi si sa vezi. De cele mai multe ori avem camera pornita, dar nu si ochii. Mi-a placut in Nepal pentru ca am vazut prin tot praful si toate ruinele de dupa cutremur, cum isi revine un oras. Cum isi reiau oamenii viata de dinainte si cum pot sa zambeasca asa senini desi au trecut prin momente de care am mai auzit doar pe la bunici.
Un loc tare drag e Porto. Am revenit de 2 ori acolo si mereu am gasit o alta latura a lui care m-a atras. Pe de alta parte stiu ca mi-e drag din motive pur emotionale si ca, daca eu pe interior sunt bine, orice oras ar fi minunat si de revizitat. Dar totusi, Porto, un pahar de vin, apusul vazut de pe pod, stradutele inguste cu case super vechi, pattern-urile de pe pereti.
Care a fost cea mai haioasa intamplare pe care ai trait-o in calatoriile tale?
Oh, s-o zic, sa n-o zic? Foarte pe scurt: sunt in dus, undeva in India, intr-o zona destul de plina de vegetatie. Fredonez o melodie amuzanta de pe vremea cand mergeau ai mei la discoteca (Abba, CC Catch, ceva pe acolo).
Cum ma samponez, vad o umbra pe un perete si ma trec un pic fiorii, pentru ca umbra aia are 8 picioare paroase si e la un metru de mine. Incep o discutie cu creatura, ca sa ma simt mai putin speriat. O intreb cum i-a fost ziua, daca ii ia mult sa se dea cu oja, daca are prieten (timp in care ma gandesc cum sa fug mai repede din dus).
Creatura nu se misca de pe perete, dar, daca ar sari, sigur ar sari pe mine, asa ca mai trec pe langa ea, iau prosopul sa ma usuc si aud „poc”. Creatura nu mai e pe perete, nici pe mine nu e, nici pe jos nu e, unde e? Daca se urca pe mine, oricat de calm si de bland as fi cu vietatile, nu cred ca o sa fac fata.
Ma uit peste tot prin baie dupa ea, n-o vad, ma scutur, pe mine nu-i, nu inteleg unde e. Ma apropii de o galeata (o sa afli din carte ce cauta galeata in baie). E in galeata, chircita, incercand sa iasa.
Sa zicem ca nu-i foarte amuzant sa mergi (alergi) cu un prosop in talie, pe o carare plina de plante, sperand sa nu te urmareasca paienjeni cat palma.
Cum decurge acum o zi din viata ta?
De multe ori lucrez la campaniile de comunicare sau la branding-uri din Frufru, Beans & dots sau din alte cafenele. Cand caut inspiratie sau am de venit cu idei, fac plimbari lungi pe jos.
Dar am si zile in care stau sub un copac prin Cismigiu si citesc. Chiar daca-s freelancer, am nevoie de un soi de rutina, la fel ca un angajat, diferenta e ca pot sa iau pauza oricand si sa-mi mut biroul oriunde simt nevoia.
Ce destinatii se afla pe wishlist-ul tau din 2019?
O sa am un city break in Varsovia in vreo luna, dar de data asta nu merg singur. Sunt foaaarte curios cum o sa fie sa fac asta cu alta persoana semi-nomada.
Undeva prin octombrie intuiesc ca o sa urmeze America Centrala (sau de Sud, inca nu m-am hotarat). Si intre timp visez la vreo 2 saptamani pe o plaja izolata unde sa gatesc la foc de lemne si sa lucrez cu picioarele in nisip dupa care sa fac o pauza de balaceala.
Dar imi plac si ideile venite din senin. E ceva in calatoriile neplanificate care le face super misto – probabil faptul ca nu apuc sa-mi fac asteptari despre cum o sa fie.
Vrei sa ii calci si tu pe urme lui Andrei?
Citeste mai multe despre calatoria de (re)descoperire de sine in cartea 07:07 – cu sufletul in est si ramai la curent cu proiectele si peripetiile lui Andrei urmarindu-l pe Instagram sau Facebook.
#TravelEnthusiastsWeLove #eSkyTravel