Aşa cum v-am obişnuit, a sosit vremea să ne punem la curent cu evenimentele cele mai importante care au loc luna aceasta de-a lungul şi de-a latul Europei. Fie că v-aţi planificat deja vacanţa şi completaţi programul cu unul-două evenimente din această listă, fie organizaţi o călătorie special pentru un anumit eveniment, important e să vă bucuraţi la maximum de lumile noi pe care le descoperiţi.
Luna aceasta în Europa e mare forfotă: totul pare să se întâmple acum. Avem de ales dintre festivaluri de muzică, teatru sau dans în decorul impresionant al unor lacuri sau metropole populare printre turişti sau evenimente deja faimoase, cum e Fiesta de San Fermin. Iată, deci, ce vă propunem să experimentăm:
International Puppet Festival
Unde: Hydra, Grecia
Când: începutul lunii iulie
Ce se întâmplă: spectacole de teatru de păpuşi, cu intrarea liberă, recomandate mai ales familiilor
Jocuri de Oil Wrestling
Unde: Edirne, Turcia
Când: între 1 şi 7 iulie
Ce se întâmplă: meciuri de Oil Wrestling (sport naţional turcesc, datând din 1065 î.Hr., în care luptătorii îşi ung corpurile cu ulei de măsline înainte de a intra în ring), muzică turcească tradiţională, dansuri şi mâncăruri tradiţionale.
Festivalul de Flamenco şi Chitară
Unde: Cordoba, Spania
Când: între 1 şi 14 iulie
Ce se întâmplă: spectacole de flamenco, cu cântăreţi şi dansatori faimoşi
Festivalul Luminilor Santa Domenica
Unde: Salento, Italia
Când: între 5 şi 7 iulie
Ce se întâmplă: oraşul este decorat cu jocuri de lumini dintre cele mai creative, focuri de artificii, spectacole, mâncăruri tradiţionale
Dies de Dansa – Festivalul Dansului
Unde: Barcelona, Spania
Când: între 6 şi 9 iulie
Ce se întâmplă: spectacole de dans susţinute de trupe faimoase din întreaga lume
Fiesta de San Fermin
Unde: Pamplona, Spania
Când: între 6 şi 14 iulie
Ce se întâmplă: sărbătoare dedicată patronului spiritual al oraşului, include faimoasa “cursă de alergare” cu tauri
Seri Muzicale în St. Donat
Unde: Zadar, Croaţia
Când: între 9 iulie şi 14 august
Ce se întâmplă: spectacole de muzică susţinute de peste 150 de artişti croaţi în aer liber sau în catedrala Donat
Festivalul Teatrului de Stradă
Unde: Cracovia, Polonia
Când: între 11 şi 14 iulie
Ce se întâmplă: spectacole de teatru în aer liber, în pieţele oraşului
Ziua Bastiliei, ziua naţională a Franţei
Unde: întreaga ţară
Când: 14 iulie
Ce se întâmplă: parade, focuri de artificii
Okarina Folk Festival
Unde: Bled, Slovenia
Când: între 15 iulie şi 31 august
Ce se întâmplă: festival de muzică folk în decorul lacului Bled
Festa del Redentore
Unde: Veneţia, Italia
Când: între 20 şi 21 iulie
Ce se întâmplă: festival datând din 1577, când Veneţia a supravieţuit unei epidemii de ciumă. Astăzi, festivalul include focuri de artificii şi slujbe religioase
Cu ce să completăm lista? Ce ponturi aveţi din călătoriile voastre?
Surse foto: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8
The post Wrestling în ulei sau spectacole de teatru în aer liber? Evenimentele lunii iulie în Europa appeared first on esky ro.