Vrei să petreci Ziua Femeii altfel decât de obicei? Anul acesta, în loc de lalele și ciocolată, alege momente de care ȋţi vei aminti o viaţă ȋntreagă. Rezervă un city break alături de o prietenă sau un grup de prietene. Câteva zile libere de la rutina zilnică sunt cel mai bun cadou. Ziua Femeii la Milano: city break cu prietenele tale!
Ziua Femeii 2023 – acasă sau într-o călătorie?
Orice ocazie este bună pentru a sărbători, nu-i aşa? Nu sta pe gânduri, Ziua Femeii reprezintă scuza perfectă pentru a petrece timp alături de prietenele tale ȋntr-un city break ȋn luna martie. Astfel veți sărbători nu una, ci mai multe zile! Sărbătoriți Ziua Femeii 2023 într-un weekend plin de energie feminină în capitala italiană a modei, a artei și a mâncărurilor delicioase. Milano vă așteaptă cu galeriile sale de artă, monumente, muzee, magazine și cafenele. Ce să vedeţi, unde să mâncaţi, ce atracții să nu rataţi? A mai rămas puțin timp, așa că le-am pregătit pentru tine pe cele mai importante.
Ce să faci într-un city break în Milano?
O excursie la Milano nu este completă fără vizitarea obiectivelor turistice. La urma urmei, acest oraș, considerat cel mai bogat din Italia, este renumit pentru arhitectura sa magnifică. Perla gotică, catedrala Duomo di Milano, vă va încânta cu măreția sa. Nu degeaba este numită cea mai frumoasă clădire sacră din lume. Merită să o vedeți din exterior, să-i admiraţi interioarele cu decoraţii complexe și să mergeţi pe puntea de observație de pe acoperiș. Panorama orașului este cu adevărat uimitoare! În Milano se află, totodată, cel mai cunoscut teatru de operă din lume – La Scala, Teatro alla Scala, pe care ȋl puteţi vizita ȋn timpul zilei. Dacă mergeţi la spectacolul de seară, asigurați-vă că purtați haine elegante.
Printre celelalte obiective turistice care merită văzute în Milano se numără și Castello Sforzesco, a cărui curte poate fi vizitată gratuit. Discretă din exterior, Chiesa di San Maurizio al Monastero Maggiore, adică biserica Sf. Mauricio, ascunde o adevărată comoară! Pereții săi sunt acoperiți cu fresce din secolul al XVI-lea, datorită cărora a primit numele de Capela Sixtină. Pentru un moment de relaxare puteți merge ȋn Parcul Sempione, cu iazuri bine întreținute, în care înoată broaște țestoase. Tot aici veți găsi și Arcul de Triumf, care arată minunat mai ales în zori și la apus.
Muzee pe care să le vizitezi în Milano
Pentru ce este celebru Milano? Pentru artă! În timpul sejurului merită să vă faceți timp pentru a vedea cele mai faimoase lucrări care se află aici. Începeți cu Pinacoteca Brera din Palazzo di Brera din secolul al XIII-lea. Aici sunt prezente picturi, sculpturi și alte lucrări artistice, de exemplu, ale unor artiști italieni din perioada Renașterii, precum Rafael Santi, Caravaggio, Giovanni Bellini și Peter Paul Rubens. Totodată, puteți vedea lucrări de Rembrandt, Canaletto, van Dyck și Picasso.
Un city break în Milano este perfect pentru un traseu pe urmele lui Leonardo da Vinci, care a trăit aici cu secole în urmă. Puteți găsi fresca Cina cea de Taină în refectoriul din secolul al XV-lea al mănăstirii Santa Maria delle Grazie. În oraș există două muzee dedicate acestui geniu – Museo Nazionale Scienza e Tecnologia Leonardo da Vinci și Muzeul Leonardo 3. Colecții de scrieri şi desene ale lui da Vinci se află şi în galeria din Castelul Sforza și în Pinacoteca Ambrosiana (inclusiv proiectul celebrei mașini zburătoare). Alte două locuri care merită vizitate sunt Galleria d’Arte Moderna și Museo del Novecento, cu colecții de artă din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Sunt de remarcat, de exemplu, nume precum Modigliani, Picasso, van Gogh și Cézanne.
Milano – unde să mâncaţi?
Ziua Femeii 2023 în capitala Lombardiei trebuie celebrată şi cu un mare festin! Mâncărurile tradiționale sunt bazate pe carne și unt. Printre acestea se numără risotto alla milanese cu șofran, ossobuco alla milanese (tocană de vițel cu măduvă de oase înăbușită în vin) sau supă de legume minestrone. Ca o gustare rapidă, ȋncercaţi panzerotti, focaccia sau bruschetta. Unde să mâncați în Milano? Vă recomandăm cartierul Brera, cu locuri cu un număr mic de mese, de exemplu Brera 29 Cucina & Cocktails și Stendhal Milano. După ce vă satisfaceţi foamea, dacă vreți să aflați ce vă rezervă viitorul, întoarceți-vă în Via Fiori Chiari. Mediumii își petrec timpul în pub-urile de aici.
Dacă vă plac petrecerile în cluburi, vizitați cartierul Navigli – centrul vieții de noapte din Milano. Situat de-a lungul a cinci canale principale, este numit mica Veneție. Are într-adevăr mult farmec, mai ales seara, când mesele barurilor și restaurantelor din apropiere sunt amenajate pe malul apei. Este un fundal ideal pentru discuţii la un pahar de vin, o cină sau petreceri până în zori. Pasta Fresca da Giovanni, Belé Ristorante sau Il Principe dei Navigli au primit cele mai bune recenzii.
Sejur la Milano – unde să mergeţi la shopping?
O excursie la Milano poate fi o bună ocazie pentru cumpărături. Orașul este considerat una dintre cele mai importante capitale ale modei și veți găsi aici buticuri ale celor mai cunoscuţi designeri. Branduri precum Gucci, Chanel, Prada, Dior sau Louis Vuitton pot fi găsite în cel mai frumos și unul dintre cele mai vechi centre comerciale din lume – Galerie Vittorio Emanuele. Chiar dacă nu plănuiți să faceți cumpărături, trebuie să vedeţi interioarele sale neoclasice și acoperișul de sticlă – sunt cu adevărat impresionante!
Unul dintre primele lucruri care vin ȋn minte când ne gândim la Milano este cartierul modei, Quadrilatero della Moda. Aici puteți face cumpărături în magazinele designerilor și brandurilor italiene. Le veți găsi în zona cuprinsă între Via della Spiga, Via Manzoni, Via Sant’Andrea și Via Montenapoleone. Dacă doriți să aflați mai multe despre istoria modei, mergeți la muzeul din Palazzo Morando pentru expoziția Costume Moda Immagine. Un alt loc interesant este 10 Corso Como – o galerie cu magazine, librării și restaurante înființată în 1990.
Bilete de avion spre Milano Cazare în Milano
The post Ziua Femeii la Milano: city break cu prietenele first appeared on eSky Blog.