Un city break în Istanbul, metropola cu 15 milioane de locuitori, care leagă Europa de Asia, este o idee din ce în ce mai populară pentru o vacanță de câteva zile. Poate fi o opțiune excelentă, în special pentru cei care nu își permit o vacanță mai lungă și doresc să experimenteze o cultură diferită de cea europeană. Istanbulul este un amestec de tradiții din sudul Europei, Orientul Mijlociu și Caucaz. O combinație interesantă între bucătăria aromată, ambiţia manifestată în artă și arhitectură, precum și obiceiuri extrem de colorate, specifice mentalității turcești.
Care este cea mai rapidă cale de a ajunge ȋn Istanbul?
Trăim în secolul zborurilor ieftine, așadar o călătorie la Istanbul nu ar trebui să fie o problemă. Tarom și Pegasus oferă zboruri direct din România, cu o durată de mai puțin de 1,5 ore.
Ce merită văzut într-o excursie de câteva zile în Istanbul?
Câteva zile în Istanbul reprezintă o bună ocazie de a vedea cele mai interesante atracții ale celui mai mare oraș din Turcia. Unul dintre monumentele emblematice ale Istanbulului este faimoasa Hagia Sophia, o fostă biserică transformată în muzeu, situată în cartierul Sultanahmet, care ȋntre timp a devenit moschee. Este una dintre cele mai mari opere arhitecturale din lume, un martor tăcut al istoriei Imperiului Roman, Bizanțului și epocii otomane și a fost inclusă pe lista celor opt minuni ale lumii.
Dacă mergi la Istanbul trebuie neapărat să vizitezi Basilica Cisterne, numită şi Palatul Scufundat. Acesta este cel mai mare dintre cele câteva sute de rezervoare artificiale de apă antice care se găsesc sub metropola cu milioane de locuitori. Turiştii cu ȋnclinaţii artistice vor adora Turnul Galata, care este punctul central al cartierului cu același nume. Turnul Galata, cu acoperişul său distinctiv, este unul dintre cele mai impresionante și mai cunoscute repere din Istanbul. Datând din secolul al XIV-lea, structura reprezintă un vechi turn genovez cu o priveliște uimitoare asupra Peninsulei, Golfului Cornul de Aur și a Insulelor Prinților, toate ȋnconjurate de Bosfor.
Un alt obiectiv de neratat este Moscheea Albastră, construită în secolul al XVII-lea și considerată una dintre cele mai frumoase moschei și monumente nu numai din Istanbul, ci din ȋntreaga lume. Datorită dimensiunii extraordinare și a caracterului maiestuos, a fost sursă de inspirație pentru multe alte temple musulmane de acest tip, de exemplu pentru cel mai mare din Asia Centrală, măreața Moschee Gypjak din Turkmenistan. Moscheea Albastră fost, la ȋnceput, singura moschee din lume cu șase minarete.
Ar fi păcat să pleci din Istanbul fără să simți atmosfera unei piețe turcești şi mai ales a Marelui Bazar. Acesta acoperă o suprafaţă de 30 de hectare, are 61 de străzi și peste 3.500 de magazine. Piaţa originală datează din vremea Bizanţului, iar ȋn prezent este un punct de vânzare pentru orice ți-ai putea dori, inclusiv ceramică, condimente, covoare și bijuterii. Un alt punct important pentru toți locuitorii Istanbulului este Bulevardul Istiklal, cunoscut și sub numele de Bulevardul Independenței. Este o promenadă de aproape 2 kilometri, cu magazine colorate, restaurante, cafenele şi artişti stradali printre care circulă nostalgic un tramvai vechi.
Dar care este fața modernă a Istanbulului? Fără îndoială, răspunsul este Piața Taksim, un centru cosmopolit şi una dintre cele mai vizitate zone comercialei. Taksim înseamnă „a ȋmpărţi” în limba turcă, iar numele provine dintr-o veche poveste despre nevoia de apă a comunității care locuia în această regiune a Bosforului în vremuri străvechi. Un depozit a fost construit atunci în locul Pieței Taksim, pentru ca oamenii să aibă apă. Înainte de a planifica o călătorie către Istanbul, îți recomandăm să arunci o privire pe ghidul nostru, pe care îl poți găsi aici.
Ce să mănânci în Istanbul?
Datorită poziției sale geografice, Istanbulul a atras întotdeauna o mulțime de oameni din diferite părți ale țării. Migrația a contribuit lla crearea unei oferte gastronomice extrem de diverse și a făcut din Istanbul o capitală culinară unde fiecare poate găsi ceva pe placul său.
Peste 100 de feluri de kebab
Să mergi la Istanbul și să nu încerci un kebab este ca și cum ai vizita Parisul fără să vezi Turnul Eiffel. În Turcia există cel puțin 110 feluri diferite de kebab, fiecare cu propria aromă și origine. Cele mai populare (cu carne) sunt adana kebab și urfa kebab. Ambele sunt foarte asemănătoare. Diferența dintre „adana” și „urfa” stă ȋn cât de picante sunt. Cantități mari de ardei roșu iute sunt adăugate la amestecul de carne Adana, ceea ce îi oferă o culoare roșie intensă și un gust picant.
În Istanbul merită să guști şi senzaţia bucătăriei anatoliene – ciğer kebab, pe bază de ficat. Dacă nu mănânci carne, poţi ȋncerca çiğ köfte făcut din bulgur, pastă de roșii şi condimente turcești.
Băutura zeilor: ceaiul turcesc
Çay, sau ceaiul turcesc se găsește peste tot în Istanbul. Turcii sunt cu adevărat ȋndrăgostiţi de ceai, lucru confirmat şi de statistici. Consumul anual de ceai în Turcia ajunge până la 3 kg/ persoană, turcii consumând de mai multe ori pe zi. Cele mai bune frunze de ceai din Turcia pot fi găsite în apropierea orașului Rize, pe coasta Mării Negre.
Pizza turcească
Geniul stă în simplitate. Potrivit exploratorului otoman Evliya Celebi, numele lahmacun provine din cuvântul arab lahm-i acinli. Este un produs de patiserie făcut din lahm (carne) și ajin (pastă). Interesant despre acest fel de mâncare este faptul că turcii îl mănâncă fără întrerupere de 300 de ani. Pasta constă din carne tocată cu conținut scăzut de grăsime amestecată cu pastă de roșii, usturoi și condimente, toate întinse pe o bucată subțire de aluat. La cerere, amestecul poate fi picant. Este greu să nu observi asocierea cu unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din lume, de unde și denumirea de „pizza turcească”.
Raiul turcesc al deserturilor
Turcia este renumită şi pentru unele dintre cele mai dulci gustări din lume. Kadayif, deserturile în sirop, sau halvaua turcească sunt servite cu înghețată în multe locuri din Istanbul. Există atât de multe feluri care pot fi consumate la final sau între mese, ȋncât Turcia este un adevărat paradis al deserturilor și gustărilor dulci. Cultura bogată a deserturilor include baklava, diverse deserturi cu lapte, chifle cu diverse umpluturi și înghețată de fructe, de dovleac sau de nuci. Combinația dintre dulceață și simit – un covrig turcesc ușor sărat – merită încercată.
Bilete de avion spre Istanbul Cazare în Istanbul
The post City break în Istanbul – orasul celor 1000 arome first appeared on eSky Blog.