Top 3: cele mai frumoase locuri secrete

Puține lucruri sunt mai frumoase într-o călătorie ca momentele când te abați — intenționat sau din neatenție — de la drumul stabilit și ajungi să descoperi locuri secrete. Bucuria de a-l avea doar pentru tine, cu tot ce are el mai frumos, fie că e vorba de o plajă pustie, fie că e vorba de un restaurant știut doar de câțiva localnici, nu se compară cu nimic.

Am invitat șase călători pasionați de locuri mai puțin umblate să ne povestească despre cele mai frumoase locuri secrete pe care le-au descoperit în aventurile lor. Din San Marino până în Etiopia, iată cum arată topurile lor:

Cristina Stoica, Valiza cu călătorii
Cel mai mult mă încântă în călătorii elementul-surpriză. Să cunosc, să văd, să simt, să miros, să explorez pentru prima dată locuri neștiute. Și, chiar dacă bucuria pe care ți-o oferă obiectivele turistice faimoase este mare, parcă tot mai mult te fac să îți dorești o vacanță nesfârșită acele locuri pe care le descoperi din întâmplare. Simți că îți lași amprenta asupra lor. Și devin ale tale. Un top 3 al locurilor secrete de pe mapamond pe care le-am păstrat în #valiză este greu de alcătuit. Dar iată-l că apare la orizont, printre ochelarii de soare, harta și loțiunea de plajă, căci îl rememorez direct de pe plajele din Lefkada, unde mă aflu acum, când scriu aceste lucruri:

1. Neal’s Yard, Londra
Te-ai gândi că în Londra cea convențională și adeseori ploioasă nu vei găsi o paletă de culori foarte variată. Dar, dacă rătăcești puțin prin zona Covent Garden, vei da peste cel mai colorat loc din întreg Regatul Unit. Este vorba de Neal’s Yard, o curte interioară plină cu energie pozitivă, o grădină aproape secretă din centrul Londrei, cu magazine interesante, librării și cafenele hippie. Dacă ești în căutarea unui loc în care să îți savurezi sendvișul londonez la prânz, consideră că l-ai găsit deja. Dar nu uita harta acasă, căci grădina este cam greu de identificat, fiind localizată între Shorts Gardens și Monmouth Street. Du-te să vezi viața în culori vesele la Neal’s Yard!

2. Crandon Park, Key Biscayne – Miami, FL
Crandon Park face parte din categoria locurilor secrete de vis. Cum l-am descoperit? Am închiriat o mașină pentru a explora cât mai mult din exoticul Miami și din împrejurimile sale. Când a venit rândul insulei Key Biscayne, inclusă în zona Miami-Dade și destul de aproape de orașul propriu-zis, ne-am îndrăgostit iremediabil de Crandon Park. Nefiind în plin sezon în octombrie și ajungând acolo pe înserat, parcul nu era tocmai plin, așa că ne-a rămas în amintire drept micul nostru paradis unde am mâncat nucă de cocos delicioasă direct din palmieri. Dacă ajungi în Miami, trebuie să știi că nu te vei descurca dacă nu închiriezi o mașină, căci zona nu este tocmai accesibilă prin intermediul transportului public. Și așa vei ajunge să descoperi și tu micul meu loc secret tropical, care poate deveni și al tău!

3. Uskudar, Istanbul
Știu, vei spune că Üsküdar nu e tocmai un loc secret. Doar că cei care pun piciorul în această parte a Asiei se plimbă de regulă în zona promenadei, care este, de altfel, fermecătoare la apus, cu cafenelele amplasate direct pe malul Bosforului. Dar dacă te aventurezi mai mult pe străduțele din Üsküdar, vei descoperi o comunitate autentică, asiatică în adevăratul sens al cuvântului, cu piețe de pește și legume, locuitori care târăsc sacoșele grele în drum spre casă și cu magazine de cartier extrem de interesante din punct de vedere cultural. Influențele arabe sunt mult mai pregnante aici, căci vei vedea afișe scrise în arabă și mult mai multe femei care poartă burka. Tot în Üsküdar vei găsi cele mai bune baclavale, care sunt și de două ori mai ieftine decât în zonele mai renumite ale Istanbulului. E locul perfect pentru a de așeza la o terasă și pentru a admira oameni, povești și culturi, cu un ceai turcesc în față. Aici, tumultul turistic din Sultanahmet pare departe, pe alt continent. Și, ghici ce? Chiar este!

Diana Iașciurjinschi, ghidul nostru prin Sardinia
1. În San Marino
Obișnuiesc să „cutreier” pe internet în lung și-n lat până găsesc casa în care urmează să stau în vacanță. Așa am făcut și când mi-am petrecut anul trecut cele 3 zile în San Marino. Și uite-așa am găsit unul din locurile în care am poposit cu mult drag: Chez Nous Bed & Breakfast. Casa de poveste este proprietatea unui cuplu tânăr absolut fermecător. Micul dejun ți-l pregătește Sabrina. Tot ce îți pune pe masă, de la omletă până la prăjituri fabuloase, dulceață sau miere este făcut în casa lor. Te lingi pe degete, nu alta! N-o să uiți niciodată micul dejun luat pe terasa casei lor așezată pe Monte Titano între vii în care te pierzi cu ochii dându-te în leagăn. Alberto te va duce cu mașina oriunde ai nevoie și te va aduce acasă. Doar să-i dai semn. Asta dacă nu ai închiriat chiar tu o mașină. Agățată de creanga unui copac din curte atârnă o inima mare pe care scrie „In questa casa sono benvenuti gli amici, il sole, il vento”. Așa de bine m-am simțit în această casă alături de soare, de vânt și de cei doi noi prieteni că înainte de a pleca am sărit de gâtul lor și i-am pupat. M-aș întoarce oricând!

2. În Humlebæk, Danemarca
Ai ajuns în Copenhaga? Dă o fugă in Humlebæk. Schimbi două trenuri și cam într-o oră, un pic peste, ești acolo. Și poți lua și bicicleta cu tine. Te vei plimba rupt de aglomerația orașului pe străduțe înverzite până la Louisiana Museum of Modern Art. Da, aici voiam sa îți indrum pașii. Muzeul este construit într-un parc, iar dacă ieși din parc te trezești pe malul mării. Poți lua și masa aici. Fie pe terasa muzeului, fie îți poți organiza singur un picnic direct pe iarba verde a parcului. Iar în unele seri, pe aceeași iarbă, se organizează mici evenimente în aer liber. Eu am parcat bicicleta la intrare, m-am pierdut pe aleile parcului, m-am așezat pe nisip și-am provocat marea să ne privim fix în ochi, iar apoi m-am întâlnit cu mine. Sunt mai multe expoziții în muzeu, unele permanente, altele sezoniere. Toate mi-au plăcut, absolut toate. Dar cu mine m-am întâlnit în camera în care este montată instalația creată de Yayoi Kusama. „Gleaming Lights of the Souls” îi zice. Trage ușa după tine când pășești înăuntru pentru ca efectul să fie deplin. Vei plonja imediat între mii de luminițe care-și schimbă continuu culorile și recompun Universul. Iar tu stai în inima lui, pe o platformă deasupra unei ape, ești înconjurat de oglinzi, totul se reflectă în tot și fiecare pas pe care-l faci este un pas spre tine. Poezie vie!

3. În Lisabona, Portugalia
Îmi este întotdeauna teamă să scriu sau să vorbesc despre Lisabona pentru că dacă mă stârnesc, risc să nu mă mai opresc. Dar pentru că tocmai am revăzut-o și mi-a umplut din nou inima de dă pe-afară, nu am cum să nu povestesc un pic despre bucuria de a-i pași pe străzi. Iar dacă ajungi pe Rua de São Tomé nr. 31 în Alfama o sa o întâlnești pe Amália Rodrigues prinsă de Vhils (artistul specializat în street art și graffiti) în sute de pietricele pe „asfalt” (calçada portuguesa). Este astfel așezată, iar pietricele sunt așa de lucioase că atunci când plouă îți dă senzația că doamna ar plânge. Pentru că, nu-i așa, e fado. Eu m-am așezat în părul ei. Sper să nu i-l fi încurcat prea tare. Și dacă tot ești acolo și poate ți se face sete, coboară pe terasa Portas do Sol, pe aceeași stradă la numărul 84A. Au un fresh de mango care dă dependență, te poți întinde pe tot felul de perne, iar dacă te ridici în picioare vei îmbrățișa cu ochii minunăție de Lisabona, o vei auzi cum râde, cum suspină. Pentru că „Afinal, a melhor maneira de viajar é sentir.” – Álvaro de Campos (Fernando Pessoa). Da, în final, cel mai bun mod de a călători este să simți.

Diana Mărășoiu & Florin Ioanițescu, escapism.ro
Oricât de grandioase ar fi obiectivele turistice vânate în unanimitate de cei care vizitează un oraș, noi credem că ele nu lasă o amprentă atât de puternică în mintea ta precum un colț ferit, știut doar de localnici. Poate fi un bar cu trei mese tupilat după un colț, un magazin de haine la care ajungi doar dacă ai curajul să te aventurezi într-un gang întunecat sau un restaurant într-o gradină interioară pe care nu-l vezi din stradă. Astfel de locuri sunt pentru noi un fel de Narnia a turiștilor, locuri ce se dezvăluie doar inițiaților, celor care nu umblă mereu la ei cu o listă de must-see-uri, ci se lasă ghidați și după instinct care funcționează uneori mai bine ca un Lonely Planet.

1. Un magazin topsecret din Istanbul
BinBavul Vintage (Galip Dede cad. No 66, Kuledibi – în zona Turnului Galata) nu este un vintage store propriu-zis, ci după cum se declară pe Google este un magazin care se ocupă cu Theatrical Equipment & Supplies. Însă dacă ar fi să ți-l descriem ar suna cam așa: magazinul pe care și l-ar deschide Miss Havisham (doamna din Marile Speranțe) dacă ar vrea să lichideze Paradiso Perduto și să se mute în altă țară. L-am descoperit căutând cadouri pentru cei de acasă, după ce mirosisem deja toate săpunurile parfumate și toate ceaiurile din magazinele din împrejurimi. Din stradă se vede doar reclama luminoasă cu neon, iar în momentul în care ajungi în el ai impresia că ai pășit într-o altă lume. Istanbulul este by default un oraș magic și neobișnuit, însă spațiul acesta este pur și simplu fermecător. Sunt sute de costume din diverse epoci luminate difuz de câteva candelabre antice, iar pereții din piatră ai magazinului te duc cu gândul mai degrabă la o grotă decât la un spațiu comercial.

Poți să petreci în BinBavul Vintage câteva ore bune probând costumele și alte elemente din recuzită și vei fi tentată să pleci de acolo cu un geamantan de haine. Singurul lucru care te va opri s-o faci și care te va convinge că e de ajuns un suvenir este că toate lucrurile respective par atât de în filmul lor acolo că tu nu ai putea să le găsești un loc pe măsură în dressing-ul tău. Poți să arunci un ochi pe tumblr-ul lor, însă te asigur că-n acest caz pozele nu egalează realitatea.

2. O plajă ascunsă cu izvoare termale, înconjurată de munți, în Ischia
Ischia, cea mai mare insulă de lângă Napoli, este mama și tatăl izvoarelor termale. Practic orice hotel cu piscină de acolo își ia apa dintr-o astfel de sursă, așa că nu vei fi niciodată nevoit să suporți enervantul miros de clor. În Ischia găsești în jur de 8 parcuri cu ape termale care seamănă mai degrabă cu grădini botanice, decât cu spații unde mergi să-ți tratezi diverse afecțiuni, însă și biletul de intrare la ele e pe măsură. Plus că, evident, pe perioada verii, astfel de spații populare sunt cotropite de turiști.

Baia di Sorgeto însă nu este atât de cunoscută în rândul străinilor și este și free. Ajungi la ea luând un autobuz până la Sant’Angello (1,70 euro de persoană) și de acolo un watertaxi (7 euro de persoană) sau mergând cu autobuzul până la Panza și de acolo trebuie să cauți drumul cu 300 de trepte care coboară fix până pe plaja stâncoasă. La Baia di Sorgeto natura a creat mici piscine naturale în mare unde se varsă din loc în loc izvoare termale fierbinți. Noi am ajuns acolo pe la ora 15:00 și am stat până pe la apus, însă localnicii ne-au spus că ideal ar fi să mergem noaptea când sunt șanse destul de mari să faci o baie de unul singur sau în cuplu.

3. Un restaurant în Valletta de care te îndrăgostești după primul fel de mâncare
Pe noi Malta ne-a surprins neașteptat de plăcut la capitolul mâncare, iar unul dintre cele mai bune restaurante în care am încercat preparatele ei tradiționale se află chiar în capitala sa, Valletta. În bucătăria malteză, vei recunoaște elemente din bucătăria franceză, engleză, germană, italiană sau chiar arabă, dar felul în care sunt combinate dau mâncării o savoare complet nouă. Pare că toate popoarele ce-au invadat (sau doar vizitat) faimoasa insulă stâncoasă și-au lăsat amprenta în preparatele ei culinare.

Restaurantul D’Office este practic la o aruncătură de băț de strada principală. Faci dreapta pe Arch Bishop Street, mergi puțin și vei recunoaște locul intim și cochet, recomandat și de Jaime Oliver după bicicleta cu legume și verdețuri postată la intrarea în local. Când am mers noi la început de septembrie era aproape gol, deși la restaurantele de pe strada principală, cu preparate mai-mult-decât-banale, nu puteai să găsești niciun scaun liber. Pe noi ne-a cucerit iepurele gătit cu usturoi, rozmarin, vin roșu și condimente locale, dar și Paccheri Maltese, niște paste pregătite cu felii de cârnați maltezi, roșii uscate, brânză de capră, măsline și sos de roșii cu măghiran sălbatic. Poate ideea de cârnați în paste nu sună tocmai îmbietor la citire, însă vă asigurăm că gustul lor este unic. Trebuie să încercați

Cătălin Florin Vaitiș, unul dintre cei mai activi călători
Nu mi-a fost ușor să aleg doar 3 locuri „secrete” din mai multe motive. În primul rând, sunt peste 7 miliarde de oameni pe Pământ, e cam greu să păstrezi un loc frumos „secret”, în al doilea rând, sunt foarte multe locuri frumoase și puțin cunoscute (dar nu secrete) și îmi e greu să aleg doar trei, și, nu în ultimul rând, zgârcenia care mă caracterizează în a da detalii despre locuri unde călătoresc, deci o să mai păstrez câteva și pentru mine. Și ca să dau dovadă de echilibru și diversitate o să aleg un loc din Europa „apropiată” (Italia), unul tot din Europa, dar o idee mai îndepărtat (Islanda), și apoi ceva și mai îndepărtat din punct de vedere geografic, cultural și cam orice (Etiopia).

1. Camogli, Italia
E un sat medieval de pe coasta Liguriei. E un fel de Cinque Terre, cu căsuțe vechi, cochete și colorate, care arată fantastic în lumina răsăritului sau apusului, dar fără hoardele de turiști în șosete albe și sandale și fără restaurante „tourist trap”. Am fost surprins să aflu că un restaurant unde am nimerit întâmplător a fost ales să reprezinte Italia la Expo Milano 2015. Călătorilor care cred că bucătăria italiană înseamnă doar pizza și paste le sugerez să sară peste acest paragraf și chiar peste Camogli. Deoarece tema principală a călătoriilor mele este marea, cu un obiectiv: să pot înota și să pot face scufundări (freediving), fără să mă intersectez cu saltele, copii cu colace sau profesioniști ai selfie-ului. Foarte aproape Camogli e un loc oarecum secret și frumos, care coincide cu obiectivul meu marin atât la suprafață, cât și sub apă: San Fruttuoso di Camogli. Acolo poți ajunge doar cu barca, sau cu feribotul. Nu ai cum să ajungi cu mașina, nici cu trenul și nici pe jos, poate doar dacă ești capră sălbatică. La suprafață găsești o abație din secolul al X-lea și două plaje micuțe cu câteva restaurante. Sub apă, în afară de pești, vei găsi la 200 de metri de mal și la 15 metri adâncime o statuie numită „Il Cristo degli Abissi”.

2. Islanda
E țara de legendă, în care mulți ar vrea să călătorească, dar pentru un motiv mistic nu prea se țin de cuvânt. Nu e un loc ieftin, poate asta o fi motivul, dar dacă ajungi, nu o să regreți! Dacă nu reziști la frig, cel mai bine e să mergi vara. E ca și cum ai ateriza pe o altă planetă, unde soarele aproape că nu apune deloc (vara, soarele lipsește de pe cer cam 15-30 de minute), unde întâlnești cascade la tot pasul, unde caii sălbatici sunt mai mulți decât oamenii și unde oamenii seamănă cu niște zei din mitologia nordică. Pentru Islanda îți trebuie cel puțin 10 zile să te bucuri cu adevărat de ce îți oferă. Ideal ar fi să închiriezi un 4×4 și să îi dai ocol. Dacă ești aventuros și timpul nu e o problemă, adică ai o lună la dispoziție, vara poți să mergi cu bicicleta și să dormi pe la diferite ferme sau cu cortul sub cerul liber.

Populația Islandei e atât de mică și rarefiată încât câteodată ți se pare că faci parte dintr-un episod din The Twilight Zone și ai rămas singurul om de pe planetă. Poți conduce câteva ore bune fără să te întâlnești cu vreun om sau ceva omenesc, deci e bine să îți programezi foarte bine itinerariul. Totuși dacă te pune necuratul să te plimbi prin Reykjavik pe la 4-5 dimineața într-un week-end, o să ai parte de o experiență foarte ciudată. Lumina e puternică, ca și cum ar fi ora prânzului și e plin de oameni, toți beți și veseli, toți mergând pe diagonală. Fiindcă sunt frumoși și simpatici, îi ierți, dar ar fi bine să fii și tu măcar amețit. Aș putea să umplu câteva pagini bune despre Islanda așa că mă opresc la o scurtă enumerare: vulcani, ghețari, mii de cascade, ape termale, gheizere, fiorduri, cai sălbatici, foci, balene, oameni blonzi frumoși și beți, vikingi.

3. Etiopia
Cred că e cea mai subestimată destinație turistică din lume. Și fiind puțin egoist, m-a bucurat foarte mult acest aspect. Câteva motive care să susțină afirmația mea: e locul de origine al speciei umane, aici a fost găsită faimoasa Lucy (nu e cel mai „bătrân” strămoș, dar cu siguranță cel mai cunoscut), e țara cu cel mai mare număr de situri din Patrimoniul Mondial UNESCO din Africa, e țara cu cea mai mare creștere economică din lume în 2014, cu o explozie demografică aproape SF – de la 30 de milioane de locuitori în 1985 (când a fost marea secetă care a omorât 1 milion de oameni) la 90 de milioane în 2015 –, e a doua țară creștină din lume (după Armenia) și așa mai departe. Deși e la graniță cu câteva țări cunoscute ca fiind destul de recalcitrante (Somalia, Eritreea) e o țară foarte sigură, nu m-am simțit în pericol nici măcar o secundă.

E foarte greu să selectezi ce vrei să vezi, sincer poți să stai o lună și să te miri de ceea ce vezi. Deci, ce am vizitat eu? În primul rând, bisericile săpate în piatră de la Lalibela, care arată incredibil, aproape că te crezi Indiana Jones. Legenda spune că au fost sculptate de regele Lalibela de unul singur, ajutat de câțiva îngeri constructori. Nivelul meu de religiozitate e undeva aproape de zero barat, așa că mă îndoiesc serios că e adevărat. Dar nu am vrut să le stric bucuria localnicilor contrazicându-i, așa că am mers mai departe. Și am vizitat Gondar, un oraș medieval cu nume de Lord of the Rings. Dacă credeați că africanii trăiau doar în colibe, v-ați înșelat amarnic. Căutați pe Google câteva poze din Gondar și nu o să vedeți nicio diferență între cetățile europene medievale și Gondar. La un moment dat etiopienii erau atât de avansați în Evul Mediu, încât aveau legi stricte pentru protecția animalelor. Știu câteva țări care nici în prezent nu au ajuns la un asemenea grad de civilizație (România?!). Cu ochii cât cepele, m-am îndreptat către sudul țării în zona râului Omo, care e punctul culminant al călătoriei mele. Aici se găsește o mare concentrație de triburi, extrem de diverse din punct de vedere etnic și cultural – Bena, Dorze, Konso, Suri și faimoșii Mursi. Mursi sunt pe departe cei mai exotici și faimoși, special datorită femeilor care un fel de farfurii decorative „înfipte” în buze. Oamenii din zona asta chiar trăiesc exact ca acum 10.000 de ani: în colibe din nuiele, aproape complet dezbrăcați, supraviețuiesc de pe urma unui tip de agricultură foarte primitive și din vânătoare. Cu toate astea, aproape toată lumea are câte un Kalajnikov prin casă, ca semn al civilizației, dar și pentru protecție împotriva leilor, hienelor și altor fiare locale. Un Kalajnikov costă cinci vaci, același preț ca al unei soții noi. Zic asta pentru că aici bărbații înstăriți au 4-5 soții și destul de mulți copii. Acest lucru mă ajută să îmi explic și explozia demografică de care aminteam mai devreme. Cel mai bine e să vizitezi triburile de dimineață, pentru că după masă se cam apucă de băut și devin recalcitranți. Dacă stau bine să mă gândesc, seamănă cu Vasluiul din punctul ăsta de vedere, doar că e mai cald. Aici pun punct și vă las pe voi să descoperiți restul. Ah, era să uit! Să nu vă luați o tonă de conserve cum am făcut eu, crezând că o să mor de foame! O să arătați ca niște prostănaci, ca mine, pentru că mâncarea de aici e extraordinar de gustoasă.

Gondar

Mirela Șurghie, extravita.ro
Locuri secrete… recunosc că tema m-a pus pe gânduri. Am călătorit pe cărări mai mult sau mai puțin bătătorite, dar despre niciunul nu aș putea spune că este secret, atâta timp cât se poate ajunge acolo și foarte mulți turiști fac acest lucru, zilnic. Dar există acele locuri superbe care nu sunt foarte promovate, din diferite motive, unul dintre acestea fiind că nu suportă un turism de masă, sau nu încă.
Așa că am ales trei locuri despre care nu aveam prea multe informații, sau deloc în țară și care s-au dovedit senzaționale, locuri în care m-aș întoarce o dată și încă o dată, asta pentru a vă încuraja să explorați, să încercați, să vorbiți cu loalnicii și să mergeți pe mâna lor, oriunde v-ați afla. Sau doar să vă urmați instinctul.

1. Karimunjawa, Indonezia
Un arhipelag de vis, paradisul tropical din fotografiile perfecte de pus pe desktop. Așa mi-a fost recomandat acest loc format din 27 de insule de o rară frumusețe, de către o altă călătoare care vizitase arhiopelagul la recomandarea unor prieteni indonezieni. Accesul în arhipelag este destul de dificil, nefiind multe curse de feriboat, decât una pe zi, iar atunci când valurile sunt mari sunt zile întregi când nu circulă nimic, poate decât câteva zboruri dacă sunt programate, dar există un singur aeroport pentru avioane mici, curse ocazionale. Accesibilitatea redusă face ca acest loc să nu se înscrie în circuitele turistice ale agențiilor, deși toate sufletele care ajung aici (90% turiști indonezieni) se îndrăgostesc iremediabil de apele turcuaz, de nisipul alb, de pădurile cu mangrove, vegetația luxuriantă și insulele de poveste. De frumusețea aproape primordială, de varietatea uriașă de pești și specialități marine pregătite pe loc.
Activitățile de aici acestea și sunt: plimbări între insule cu bărcile, snorkelling, diving, Și doar imaginați-vă ce viață subacvatică este un loc unde nu s-au exploatat coralii, unde nu este turism de masă, curse regulate de feriboat (care prin poluarea pe care o produc afectează viața subacvatică etc). Oamenii sunt binevoitori, primitori, totul este sigur, frumos, locul perfect pentru încărcarea bateriilor. Aici am simțit bucuria aceea de a fi, pur și simplu, iar în secret îmi închipuiam că sunt în Laguna Albastră.

2. Vulcanul Ijen, Insula Java, Indonezia
Kawah Ijen este un vulcan activ din sudul Insulei Java, care în interiorul craterului are un lac de sulf. Din cauza unor accidente accesul turiștilor în crater este interzis, dar desigur este plin de turiști, numai că spre deosebire de alți vulcani faimoși, aici nu există nicio cale de a ajunge cu vreun jeep, tur etc., așa că locul nu atrage turismul de masă. Cine ajunge aici trebuie să o facă precum cărăușii de sulf, urmând poteca nesemnalizată.
Este o experiență unică în viață: urcarea începe între 12 noaptea și 1 noaptea, nu mai târziu și timp de 2-3 ore se urcă pe o cărare destul de largă, pe întuneric, cu lanterna și sub un cer cu milioane de stele. Pe dibuite se ajunge la crater, iar spectacolul întâlnit îți taie respirația: într-o beznă totală flăcările albastre izbucnesc cu putere, însă fără să dezvăluie mare lucru din abis, este o gaură neagră din care din când în când iese câte un cărăuș cu povara de sulf, în jur de 80 – 90 de kilograme!
Coborând în crater mirosul de sulf este insuportabil, când bate câte o rafală de vânt chiar în direcția ta ochii te înțeapă și lăcrimează, rămâi fără răsuflare. Noi aveam măști și tot am resimțit din plin otrava care îi face pe cei care lucrează aici să nu prea depășească vârsta de 45 de ani.
Ce ironic este ca un loc care este atât de incredibil de frumos – când răsare soarele lacul de sulf arată nepământean, la fel ca peisajul dimprejur – să fie atât de dur și de greu accesibil. Trebuie să simți oboseala și adrenalina acestei drumeții, să încerci să ridici o încărcătură de sulf și să te gândești că oamenii aceștia pentru câțiva gologani fac acest drum de câte 2 ori pe zi, ca să te cutremuri. Am stat în crater câteva ore și am discutat cu câțiva muncitori și ceva în mine s-a schimbat: priorități, mod de a judeca lucrurile, uitându-mă în ochii lor și simțind cu toată ființa ce înseamnă inegalitatea în șanse cu adevărat, ce înseamnă o viață grea, ce înseamnă viața de fapt, pentru mulți.

3. Sentier au bord du Mer, Coasta de Azur
Pentru a ajunge la Plaja Mala, din Monaco (Plaja Marquet Cap d’Ail care este, practic, lipită de Monaco) se poate merge pe jos, pe un drum costier încântător de aproximativ 4 kilometri, Sentier au Bord du Mer. Vegetație frumoasă, pini, cactuși, tufe cu flori și vile splendide Belle-Epoque pe partea drepată, yahturi și valurile se izbesc de stânci în stânga. Multe dintre vilele întâlnite în cale au fost construite la sfârșitul secolului 19, de către membri ai familiilor regale, artiști, aristocrați, industriași bogați și sunt locuite desigur, mă lua amețeala când mă gândeam cum este să iei micul dejun la una dintre piscinele vilelor respective, cu Mediterana în față! Asta pentru că oamenii întâlniți pe drum și care în general erau la alergarea de seară – am vorbit cu câțiva alergători, fete și băieți – majoritatea fac asta zilnic, normal, aici locuiesc. Am primit și indicații de câteva locuri bune de scăldat, unde nu sunt meduze, cel mai spectaculos fiind la capatul unor scări săpate în piatră care coborau până în mare și la Plaja Gramaglia. Am admirat liniștea și calmul de la câțiva pași de agitația din Monaco, simplitatea vestimentară a rezidenților, firescul lor: o fată în special cu care m-am intersectat de 3 ori și care alerga cu un caniș alb superb era încântătoare: mi-a zâmbit, m-a și salutat a doua oară, îmi place să fiu într-un loc unde oamenii se comportă atât de dezinvolt și normal.