Quantcast
Channel: eSky Blog
Viewing all articles
Browse latest Browse all 279

Un city break idilic sau o vacanţă ȋnsorită? Descoperă Italia ȋntr-un mod nou!

$
0
0

Roma, Veneția, Florența? Nu și de data aceasta! Te invităm să descoperi și locuri mai puţin vizitate din Italia. Pentru o vacanţă mai lungă ȋţi recomandăm Sardinia. Regiunea ȋi mulţumeşte atât pe cei care vor doar să se relaxeze la soare, cât şi pe cei care preferă o vacanţă intensă, plină de activităţi. Te gândeşti la un city break? Rezervă un zbor spre Bergamo! În acest oraș idilic vei experimenta stilul de viață cu adevărat italian. În plus, de aici călătoreşti uşor către Milano sau Verona.

City break în Bergamo: istorie sau prezent?

Bergamo este inima regiunii Lombardia. Până de curând, orașul situat lângă Alpii Bergamezi era pentru mulți turiști doar un punct de transfer în drumul spre Milano. După ce i-au fost descoperite clădirile istorice, peisajele şi atmosfera liniştită şi idilică, zborurile şi city break-urile spre Bergamo au devenit tot mai populare. Bergamo are două părți: orașul de jos și orașul de sus. Primul are o atmosferă și o arhitectură mai moderne. Este plin de baruri, restaurante și locuri de cazare. Majoritatea locuitorilor din Bergamo trăiesc și lucrează în această parte. Principala atracție a orașului de jos este o galerie de artă excepţională – Accademia Carrara, unde sunt expuse lucrări din perioada secolelor 15-19.

© iStock

O scurtă plimbare cu trenul pe calea ferată istorică (şi de-a lungul peisajului frumos ȋn acelaşi timp) este suficientă pentru a ajunge ȋn oraşul de sus şi ȋn centrul său istoric. Clădirile medievale și amplasarea pe deal formează un duo perfect. Această parte a orașului se distinge prin porțile de intrare bine conservate, de exemplu – Porta San Giacomo. Câteva dintre monumentele unice sunt zidurile de apărare venețiene din secolul 16 și bazilica romanică/barocă Santa Maria Maggiore. Piața principală din Bergamo se numeşte Piazza Vecchia. Merită să-ţi rezervi timp pentru a vizita palatul din secolul 12, Palazzo della Ragione, și pentru a admira peisajul zonei de la punctul de belvedere din turnul orașului.

© iStock

Verona romantică sau elegantul Milano?

Dacă mergi la Bergamo pentru un city break, merită să organizezi o excursie de o zi la Verona sau Milano. Primul ȋi atrage ȋn principal pe cei pasionaţi de istorie şi de drama lui Shakespeare, Romeo şi Julieta. Turiștii merg la San Francesco al Corso, pe Via Shakespeare, unde se află un sarcofag gol în care se presupune că a fost ȋngropată Julieta. Principala atracție a zonei, ȋnsă, este faimosul balcon și curtea palatului din secolul 13. Femeile pozează pe balcon, iar apoi se aşează la coadă ca să atingă statuia Julietei. Potrivit legendei, atingerea sânului ei aduce fericire şi noroc în dragoste. Romantismul pluteşte în aer, ȋnsă merită menționat că acest balcon a fost construit pentru turişti, iar palatul a aparținut familiei Cappello, nu Capuletti.

© iStock

Însă Verona nu ȋnseamnă doar o călătorie pe urmele operei lui Shakespeare. Orașul a fost înscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. În Piazza Bra se află un amfiteatru roman din secolul I, unul dintre cele mai mari de acest fel. De asemenea, merită văzut castelul din secolul 14 – Castelvecchio. Acesta atrage toate privirile cu zidurile sale roșii şi elegantul pod din cărămidă, Ponte Scaligero, care duce la el. Seara te poţi relaxa la o cină delicioasă în Piazza delle Erbe.

© iStock

Milano este considerată capitala europeană a modei şi are toate motivele. La doar 50 km de Aeroportul Bergamo, buticurile celor mai mari creatori de modă se întâlnesc cu monumente unice. O plimbare în Piazza del Duomo, locul ȋn care se află catedrala simbol a oraşului, este obligatorie. Fațada din marmură albă, decorată cu numeroase sculpturi, este bine cunoscută chiar și de cei care nu au vizitat niciodată Italia. Lângă catedrală se află Galeria Victor Emmanuel al II-lea. Chiar dacă nu ai timp de shopping, merită o scurtă plimbare ȋn interior ca să-i admiri faimoasa cupolă de sticlă. Tot ȋn Milano merită să mergi la Santa Maria della Grazie unde se află Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci. Moda din Milano respiră ȋn aşa-numita Piață de Aur, Quadrilatero d’Oro, unde se găsesc buticurile celor mai cunoscute branduri.

O vacanţă ȋn Bergamo ȋţi oferă ocazia să vizitezi cu uşurinţă oraşele din jur. Pentru preţuri avantajoase atât la zboruri, cât şi la cazare, ȋţi recomandăm să vizitezi secţiunea Oferte de pe site-ul nostru.

© iStock

Sardinia – insula posibilităţilor

Plănuieşti o vacanță mai lungă și destinația este Italia? O călătorie în Sardinia va fi cu siguranță specială! Insula oferă o varietate de atracții, astfel încât poți combina vizitarea obiectivelor turistice cu relaxarea pe plajă, drumeții sau sporturi acvatice. Insula are peste 300 de zile cu soare pe an, iar locuitorii săi sunt printre cei mai fericiți și longevivi oameni din lume. Capitala Sardiniei este Cagliari, construită pe 7 coline. Nu uita să mergi în cel mai vechi cartier, Castello, cu străzile sale înguste caracteristice. Principalele monumente ale orașului sunt amfiteatrul roman, bastionul de la începutul secolului 19 și catedrala romanică, dar merită să-ţi faci timp şi pentru a admira priveliștea de pe Torre dell’Elefante sau pentru a te relaxa pur şi simplu pe plajă.

© iStock

La poalele dealului se află Castelsardo, un oraș colorat și cu o atmosferă idilică. Clădirile medievale, Castelul Doria și fațadele colorate ale clădirilor reflectă perfect ceea ce mulți dintre noi asociază cu vacanţele în Italia. Orașele Alghero și Bosa merită la rândul lor atenție. Bosa încântă privirile cu clădirile colorate construite de-a lungul râului Temo și cu castelul ridicat pe deal cu mai mult de 900 de ani ȋn urmă. Alghero surprinde cu stilul…catalan. Vei vedea, de asemenea, zidurile și turnurile de apărare, precum și Catedrala Santa Maria, iar din apropiere vei putea cumpăra suveniruri din coral. Nu ȋn ultimul rând, asigură-te că ai timp pentru a explora Grota Nettuno. Poți vedea peșterile şi lacul din interior dacă urci peste 600 de trepte sau dacă înoți până la peșteră. Mai merită menționat că în Alghero, ca și în Barumini, există nuraghe. Acestea sunt monumente caracteristice arhitecturii preistorice din Sardinia şi numără aproximativ 7.000 de astfel de construcţii pe insulă!

© Kinga Plewicka

Vacanţa ȋn natură

Sardinia nu înseamnă doar oraşe şi monumente interesante, ci și natură – uneori sălbatică şi neafectată de turism. Peisajele muntoase încurajează drumețiile. Un bun exemplu este zona din jurul Orgosolo, renumită pentru picturile murale unice, colorate, înscrise în cultura orașului. Defileul Su Gorropu, unul dintre cele mai adânci din Europa, este la rândul său foarte popular. Îţi plac sporturile acvatice? Sardinia oferă condiții excelente pentru surfing, kite surfing și scufundări. Dacă preferi vacanțele active, am pregătit un text despre cum poţi prinde valurile ȋn Sardinia.

© Kinga Plewicka

Totuși, dacă alegi Italia ca destinație, vacanța ta nu poate fi lipsită de relaxarea dulce pe plajă. Ai la dispoziție peste 1.800 km de coastă, dintre care cea mai luxoasă, Costa Smeralda, este bine cunoscută. Coasta de Smarald este şi ea foarte populară printre vedete, iar iahturile pot fi văzute la tot pasul. Apele azurii și nisipul alb armonizează perfect cu natura. Dezvoltarea turismului ȋn zonă nu a afectat natura sau peisajele din jur. Vegetaţia este ȋn continuare importantă pentru locuitori, iar asta se poate vedea foarte uşor. Ai chef de o baie şi plajă departe de locurile populare? Fă o plimbare de-a lungul arhipelagului La Maddalena și rezervă-ţi timp să explorezi insulele mici din zonă.

Dacă plănuieşti un sejur în Sardinia sau în altă parte a Italiei, avem pentru tine pachete de vacanţă gata pregătite. Cu opţiunea Zbor+Hotel poți rezerva imediat o vacanță și ȋţi vei putea petrece timpul liber bucurându-te de ceea ce e cu adevărat important pentru tine.

Bilete de avion spre Italia Cazare în Cagliari

The post Un city break idilic sau o vacanţă ȋnsorită? Descoperă Italia ȋntr-un mod nou! first appeared on eSky Blog.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 279

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48