Procesiuni zgomotoase și vizite la cimitir versus reflecție și aprinderea lumânărilor în tăcere. Deși celebrarea Zilei Tuturor Sfinților are loc sub diverse forme, există un scop comun – comemorarea celor care nu mai sunt printre noi. Vechile credințe și ritualuri practicate de generații ȋntregi au o importanță deosebită ȋn celebrarea acestei zile. Citiţi ȋn continuare care sunt cele mai populare tradiții de Ziua Tuturor Sfinților ȋn diferite părți ale lumii.
Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor
Ziua Tuturor Sfinților este sărbătorită de Biserica Catolică pe 1 noiembrie. Originile sale sunt asociate cu preţuirea martirilor, inclusiv a celor fără nume, și datează din primele secole ale creștinismului. Inițial era sărbătorită primăvara, pe 13 mai, dar mai târziu a fost mutată pe 1 noiembrie. Ziua Tuturor Sfinților este asociată şi cu Ziua Tuturor Sufletelor sau Ziua Morților, celebrată de Biserica Romano-Catolică pe 2 noiembrie. Atât de Ziua Tuturor Sfinților, cât și de Ziua Tuturor Sufletelor, oamenii sunt ȋncurajaţi să reflecteze şi se obişnuieşte vizitarea mormintelor celor dragi.
Modul de celebrare este diferit de la țară la țară. De exemplu, în Franța, pe 1 noiembrie, cu ocazia „La Toussaint”, se lasă coroane de flori și răvaşe pe morminte și se aprind lumânări. În Polonia, cimitirele, inclusiv mormintele abandonate sau monumentele de comemorare a soldaților care au murit în timpul luptei, sunt împodobite cu flori și lumânări. În Spania, Ziua Tuturor Sfinților ia o formă mai colorată și mai veselă. El Día de Todos los Santos este o perioadă de fiesta și procesiuni. Simbolul sărbătorii este un desert numit Huesos de Santo (Oase sfântului), ȋn formă de tuburi de marțipan cu umplutură.
În Biserica Ortodoxă, cei care nu se mai află printre noi sunt comemoraţi de mai multe ori pe an, de exemplu în timpul rugăciunilor din Sâmbăta Morţilor. 1 noiembrie nu are aceeaşi semnificaţie, deși unele familii vizitează mormintele rudelor. Principalul moment de cinstire a celor morți este în perioada Paștelui, mai exact în a doua zi de marți după Paște. În multe ţări slave, sărbătoarea se numeşte Radonitsa (Paştile Blajinilor) şi este un prilej de bucurie. Tradiția acestei zile este de a vizita mormintele celor dragi pentru a rosti cuvintele „Hristos a Înviat”. Mulți oameni aduc o masă la cimitir pe care aşează mâncăruri tradiţionale. O parte este mâncată acolo, iar o parte este lăsată pentru morţi.
Ne daţi ori nu ne daţi sau Halloween
Una dintre cele mai populare tradiții legate de ziua morților este Halloween-ul. Deși îl asociem în principal cu Statele Unite, trebuie să amintim că are rădăcini europene. Halloween-ul își are originile în festivalul celtic Samhain, sărbătorit în noaptea dintre 31 octombrie și 1 noiembrie când se considera că spiritele morților vizitau lumea celor vii. Oamenii purtau măști pentru a speria spiritele rele, aprindeau focuri și pregăteau diverse băuturi pentru cele bune. Cuvântul Halloween în sine provine de la termenul All Hallows’ Eve.
Sărbătoarea a luat naştere în Statele Unite odată cu afluxul de imigranți irlandezi din secolul al XIX-lea şi este celebrată nu numai în Statele Unite, ci și în Regatul Unit, Irlanda și Canada. În prezent, Halloween-ul nu mai are aceeaşi semnificaţie religioasă, ci este privit ca o oportunitate de distracție. Simbolul principal al Halloween-ului este dovleacul, în special unul sculptat şi cu felinar în interior. În mod tradiţional, casele și străzile sunt decorate cu pânze de păianjen false, flori, dovleci sau zombi, schelete și fantome. În noaptea de Halloween au loc petreceri la care invitaţii se deghizează, iar copiii (și adulții) ȋşi vizitează vecinii cu celebrul: „Trick or treat!”.
Dia de los Muertos (Ziua Morţilor)
Sărbătoarea mexicană Dia de los Muertos este, probabil, cel mai colorat și distractiv mod de a comemora morții, mai ales că ȋn această cultură moartea este considerată un tovarăș de viață. Sărbătoarea combină tradițiile catolice cu vechile credințe precolumbiene. Pregătirile pentru Ziua Tuturor Sfinților încep cu câteva săptămâni înainte prin curățarea şi decorarea caselor. Dia de los Muertos ia startul ȋn ultimele zile ale lunii octombrie şi ȋşi are punctul culminant pe 1 şi 2 noiembrie, perioadă ȋn care oamenii construiesc ȋn case mici altare pentru celebrarea morţilor.
Pe mese sunt aşezate flori (în principal gălbenele), tămâie, mâncărurile preferate ale morţilor şi fotografii sau obiecte personale ale acestora. Simbolurile sărbătorii sunt, printre altele, craniile colorate, imagini sau figurine ale Catrinei (personificarea morții) şi Pan de Muerto (pâinea morților). Familiile își comemorează rudele acasă și în cimitire, organizând petreceri vesele cu dansuri și muzică. Potrivit credințelor, pe 1 noiembrie lumea celor vii este vizitată de sufletele copiilor, iar a doua zi de sufletele adulților. Dia de los Muertos a devenit atât de populară încât în fiecare an turiști din întreaga lume vizitează Mexic pentru a vedea cum amintirea morților poate deveni un eveniment vesel şi somptuos.
Obon
Contrar obiceiurilor abia menţionate, Obon sau Ziua morților ȋn Japonia este sărbătorită la mijlocul lunii iulie sau august în funcție de regiune. Sărbătoarea durează aproape 3 zile, timp ȋn care spiritele morţilor își vizitează rudele, iar pentru a le ajuta să găsească drumul spre casă se aprind focuri de bun venit (mukaebi). Tradiția Obon este veche de peste 500 de ani. Deși nu este o sărbătoare legală, mulți japonezi aleg să-și ia o zi liberă pentru a comemora morţii împreună cu cei dragi. Sunt create altare, se pregătesc daruri pentru spiritele morților, iar ȋn unele locuri au loc festivaluri de stradă ȋn care se organizează dansuri tradiționale ȋn kimono (Bon-Odori). Când sărbătoarea ajunge la sfârșit, se aprind focuri de rămas bun şi se lansează bărci plutitoare cu felinare care să le arate spiritelor drumul ȋnapoi.
Festivalul Fantomelor din China
Sărbătoarea Fantomelor sau Sărbătoarea Duhurilor înfometate are loc în a 15-a zi a lunii a șaptea, numită Luna Spiritelor. Atunci, sufletele morților trec prin porțile vieții de apoi şi călătoresc timp de 30 de zile ca să-i viziteze pe cei dragi. Cu ocazia Festivalului Fantomelor sunt create altare speciale, iar ȋn faţa caselor sunt aşezate mese cu mâncăruri şi băuturi cu miros puternic pentru a atrage spiritele morților. Una dintre tradiții este arderea banilor falși sau a unor obiecte de zi cu zi. În timpul spectacolelor de operă care au loc atunci, primul rând de scaune din public rămâne gol pentru cei morți. Simbolul Festivalului este lumina, motiv pentru care pe apele râurilor și lacurilor plutesc bărci din stuf cu felinare care le arată calea sufletelor pierdute.
După cum vedeţi, Ziua Tuturor Sfinţilor poate lua mai multe forme. Unele tradiții dispar pentru a face loc altor obiceiuri, în timp ce altele sunt transmise din generație în generație și nu există niciun indiciu că vor fi uitate prea curând.
The post Celebrarea Zilei Tuturor Sfinţilor ȋn lume first appeared on eSky Blog.